Specialista Cupei României în ultimul deceniu, cu patru trofee câștigate, CFR s-a calificat, miercuri, în optimile competiției după ce a trecut la limită, scor 1-0, de gruparea de liga a doua Chindia Târgoviște. Unicul gol al meciului disputat la Mioveni a fost reușit de Tambe în minutul 33. Vișiniii putea deschide scorul încă din minutul 13 după o mare eroare a fundașului Novac care a pasat pe spate, către propriul portar, fără să se uite dacă avea vreun adversar în preajmă.

Djokovic s-a trezit singur cu portarul Popescu, dar reluarea a fost slabă. În minutul 27 și Moutinho a ajuns într-o poziție ideală, în careul Chindiei, dar a șutat în blocaj. În minutul 33 Tambe i-a pasat lui Moutinho, apoi s-a demarcat excelent în careul advers și a reluat în gol centrarea ultimului. În repriza a doua a început sarabanda schimbărilor, dar niciuna dintre echipe nu și-a mai creat vreo oportunitate clară de gol până în minutul 80 când Liviu Mihai a șutat frumos, de la distanță.

Mingea se ducea spre vinclul porții lui Fernandez, însă spaniolul a intervenit excelent. Șapte minute mai târziu tot Chindia a fost aproape să marcheze. Daniel Florea a pivotat la marginea careului de 16 metri și a șutat sub transversală, dar Fernandez a respins printr-o paradă de efect. Astfel, CFR trece în faza următoare a competiției acolo unde ar putea întâlni marea rivală Universitatea Cluj, calificată la rândul ei în optimi după 1-0 cu Progresul Spartac București.

La tragerea la sorți ”U” va fi repartizată în prima urnă, deoarece în sezonul precedent a atins faza 8-imilor, în vreme ce echipa din Gruia va fi repartizată în urna a doua. Pentru jocurile din optimi, sferturi de finală şi semifinale echipele calificate vor fi repartizate în aceleași urne valorice ca şi în cadrul şaisprezecimilor. Jocurile din optimile şi sferturile de finală se dispută în sistem eliminatoriu, într-o singură manşă, pe terenul echipei de categorie inferioară sau mai slab clasată în campionatul precedent.

În cazul în care jocurile din Cupa României urmează să fie televizate în direct şi sunt programate în nocturnă, iar clubul organizator nu dispune de un stadion dotat cu instalaţie de iluminat, jocul se va programa pe un stadion din localitatea cea mai apropiată, care îndeplineşte condiţiile regulamentare necesare disputării jocului şi televizării. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se procedează la prelungiri şi, după caz, la executarea loviturilor de departajare.

sursa: transilvaniareporter.ro