34 de șoferi au rămas fără permisele de conducere la Cluj. Unul dintre ei conducea un microbuz plin de oameni

Foto: Arhivă

În urma unei acțiuni a polițiștilor clujeni, care a avut loc în weekend, 34 de șoferi au rămas fără permise de conducere. Patru s-au ales cu dosare penale pentru că s-au urcat băuți la volan.

Poliţiştii au acţionat în acest sfârşit de săptămână pe raza întregului judeţ pentru prevenirea accidentelor rutiere. Acţiunile poliţiştilor au vizat prevenirea accidentelor produse pe fondul consumului de alcool şi pe fondul neacordării de prioritate pietonilor. Nici pietonii nu au scăpat de amenzi.

Unul dintre șoferii băuți a fost depistat la Gherla. Acesta conducea un microbuz care transporta persoane, având o alcoolemie de peste 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pe numele lui a fost deschis dosar penal și a rămas fără carnet de conducere. Au mai fost reţinute alte 3 permise de conducere pentru 90 de zile, fiind identificaţi în trafic şoferi care aveau o alcoolemie sub 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, faptă care constituie contravenţie.

De altfel, în perioada 10-12 februarie, poliţiştii au testat 644 de conducători auto cu aparatul etilotest.

Alte 31 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii clujeni, pentru că șoferii nu au acordat prioritate pietonilor. În cele trei zile, au fost amendați și 131 de pietoni care au traversat neregulamentar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.