O atmosferă de basm domină în aceste zile în cetatea din Sighișoara. A inceput cea de-a 25-a ediție a Festivalului Medieval și sute de cavaleri și domnite s-au perindat în curtea fortăreței. Încă de ieri cetatea din Sighișoara s-a transformat într-o imensă transpunere a atmosferei din Evul Mediu. Peste 100 de momente cultural-artistice au pregătit organizatorii pentru miile de turiști care au luat cu asalt cetatea. La reușita momentelor vor colabora peste 270 de artiști și dansatori din România și din străinătate. Ca în fiecare an Festivalul are și o temă. Pentru ediția aniversară tema este ”Legende medievale”.

”Prin alegerea temei din acest an am încercat de fapt să ne întoarcem la origini, să ne apropiem de primele ediții ale festivalului. Practic, Sighișoara este pionier al festivalurilor medievale din România. La fel ca și în anii trecuți avem parte de foarte mulți participanți, de artiști importanți atât din România, cât și de peste hotare. Suntem convinși că vom avea câteva zile de vis, vor fi zile în care oricine va face o călătorie în timp, în partea medievală a evoluției noastre”, spun organizatorii.

Vizitatorii se pot bucura de muzică și dansuri medievale, teatru commedia dell’arte, teatru de umbre, reprezentații interactive pentru copii, jonglerii cu steaguri, ateliere de artă și manufactură medievală, recitaluri, conferințe, expoziții. Pe tarabele festivalului care se încheie duminică seara se găsesc produse specifice, create manual sau reproduceri ale unor obiecte vechi, piese de vestimentație medievală și suveniruri.

Festivalul Medieval de la Sighișoara este renumit în întreaga lume și a atras de-a lungul anilor sute de mii de turiști din țară și de peste hotare. În cei 25 de ani de existență a festivalului, la Sighișoara s-au doborât și câteva recorduri: pentru cea mai mare spada din lume, cel mai mare drapel medieval si cel mai mare covrig.