Ziua și scandalul în Biserica Română! Un nou scandal sexual a ieșit la iveală, de această dată la șase ani de la întâmplarea faptelor. De data aceasta este vorba despre un călugăr, cercetat de Episcopia Maramureșului pentru că ar fi lăsat gravidă o fostă măicuță. Femeia în cauză ar fi chiar maica Sebastiana, a cărei poveste a făcut înconjurul României în 2011.

În urmă cu șase ani, în luna noiembrie, maica de la mânăstirea din Tăriceni (județul Călărași) năștea două fete gemene la Spitalul Colentina din București. Abia când mămica de 40 de ani a spus că nu le vrea şi asistenţii sociali au început o anchetă, medicii au aflat că au în faţă o măicuţă, iar tatăl ar fi fost tot un prelat, însă Maica Sebastiana a refuzat să dezvăluie identitatea sa, scrie libertatea.ro

Până la urmă, femeia a păstrat copilele, dar a fost exclusă din viața monahală până când acestea vor împlini vârsta de 18 ani.

În prezent, Elena Gâtlan, așa cum se numește în cartea de identitate fosta călugăriță, își întreține gemenele concepute în mănăstire din salariul pe care îl câștigă la o fabrică de încălțăminte. Viața sa se pare că va fi însă din nou răscolită pentru că mai-marii bisericii ar fi aflat identitatea iubitului său secret. Acesta ar fi un călugăr din Borșa, care este acum cercetat disciplinar.