Bărbat de 80 de ani cu arsuri după ce i s-a aprins locuința, de la un aragaz defect

Un bărbat în vârstă de 80 de ani, din Căpușu Mic, județul Cluj, a fost transportat la spital, sâmbătă, cu arsuri la față și la mâini, după un incendiu izbucnit din cauza unui aragaz defect, în casa în care locuia.

Pompierii din Cluj au intervenit, sâmbătă, în localitatea Căpușu Mic, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă, o bucătărie de vară și câteva anexe.

Potrivit ISU Cluj, un bărbat de circa 80 de ani a suferit arsuri la nivelul feței și mâinilor și a fost preluat de echipajul SMURD care l-a transportat la spital.

Pompierii sosiți la locul evenimentului au găsit bucătăria de vară, anexele și acoperișul casei de locuit cuprinse în întregime de flăcări, reușind după o intervenție de mai bine de trei ore să oprească propagarea incendiului.

Au fost distruse de flăcări bucătăria de vară cu mobilierul și aparatele casnice din aceasta, anexele gospodărești alături de circa 1000 kg de lemne și acoperișul casei, cu o suprafață de circa 100 mp.

De asemenea, a fost degradat și tavanul locuinței.

Din cercetările preliminare se pare că aragazul/furtunul sau butelia pentru alimentare cu gaz a aparatului de gătit avea un defect, iar în momentul când bătrânul care locuia acolo a vrut să aprindă focul pentru gătit s-au aprins lucrurile din apropierea aparatului de gătit”, au declarat reprezentanții ISU Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.