În urma cercetărilor efectuate, polițiștii hunedoreni l-au  identificat pe autorul jafului de la Castelul Corvinilor. Acesta este un hunedorean de 30 de ani și a plecat cu peste 170.000 de lei de la castel în noaptea de 1 spre 2 mai.

Poliția a stabilit că e a sustras suma de bani rezultată din încasarea taxei de vizitare a castelului Huniazilor, în minivacanta de 1 Mai.

Suspectul a fost ridicat de polițiști de la secția de Ortopedie a Spitalului Municipal Hunedoara și audiat. Se pare că acesta s-a rănit la piciore în timp ce escalada zidurile castelului.

În urma probatorului administrat și a efectuării unei percheziții domiciliare la locuința bărbatului, față de acesta a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore.

În cursul acestei zile, bărbatul urmează a fi prezentat magistraților Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, în vederea luării măsurilor legale.

În acest caz, polițiștii hunedoreni continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a suspectului și a recuperării prejudiciului.

În dimineața zilei de 2 mai, Poliția Hunedoara a fost sesizată prin Serviciul Apeluri de Urgență 112, de către agentul unei firme de pază despre faptul că, în timp ce se afla în serviciul de pază la Castelul Huniazilor, a constatat că persoane necunoscute au pătruns în incinta castelului și, prin spargerea unui geam, au sustras din casa de bilete suma provenită din încasări.

Polițiștii efectuează cercetări în acest caz, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat.

Foto: gcntv.net