Satu Mare

Satu Mare

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți este o măsură activă care se adresează in primul rând tinerilor absolvenți care sunt în căutarea unui loc de muncă , cât si șomerilor îndemnizați sau neîndemnizați care nu au loc de muncă și sunt dispuși să-și înceapă activitatea în orice moment. Bursa a permis celor două componente ale pieței muncii, cererea și oferta de forță de muncă...
La sfârșitul acestei săptămâni, sâmbătă, la Stadionul Victoria din Carei, va avea loc Festivalul Zmeielor. Careienii sunt așteptați, cu mic cu mare, să confecționeze zmeie sau să lanseze unele gata făcute, să ochească ținta la tir cu arcul, să confecționeze aeromodele și obiecte origami și să admire câinii de rasă din cadrul Expo Canin. Iar cei care vor să facă...
Patru orașe din Transilvania vor găzdui o serie de concerte de jazz simfonic susținute de Elena Mîndru & Orchestra Română de Tineret. Turneul va avea loc în perioada 6-9 septembrie. Solista de jazz Elena Mîndru, stabilită în Finlanda, revine în România cu cel mai important turneu al carierei sale, alături de Orchestra Română de Tineret. Artiștii vor concerta în...
Răzvan Rentea, autorul triplei crime de la Apa, din Satu Mare, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, astăzi, de judecătorii Tribunalului Satu Mare. Tânărul şi-a ucis cu sânge rece părinții – Niculina și Gheorghe Rentea, respectiv pe bunica maternă, Viorica Apan. Judecătorii l-au condamnat la închisoare pe viaţă pe Răzvan Rentea, după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare...
Duminica 24 iunie arhimadritul Timotei Bel a devenit arhiereu vicar al episcopiei Maramuresului si Sătmarului sub oblăduirea IPS Andrei Andreicuț! Se remarcă pioșenia și aplecarea spre post și rugăciune a înaltelor fețe prezente la agapă, icoanele și pozele de pe tort - kitsch total! Cel mai mult impresionează privirea nefericită a primarului controversat de Baia Mare, Cătălin Cherecheș, probabil pentru...
SC Somipress Romania SRL, cu sediul în: Mun. Satu Mare, str. Spicului, nr. 34, bloc -, scara -, etaj -,ap. -, jud. Satu Mare, derulează, începând cu data de 02.05.2018  la adresa: Mun. Satu Mare, str. Spicului, nr. 34, jud. Satu Mare,  proiectul “Diversificarea produselor realizate de SC Somipress Romania SRL prin achizitia de echipamente performante”,  cod SMIS 110142,...
După cele două cazuri grave, județul Satu Mare se confruntă în aceste momente cu un nou focar de Pestă Porcină Africană. Acesta a apărut într-o gospodărie din localitatea Bercu Nou, iar autoritățile sanitar veterinare sătmărene au luat imediat toate măsurile pentru eradicarea acestuia.  Duminicp a murit un porc într-o gospodărie din Bercu Nou și imediat au fost anunțate autoritățile sanitar...
Opt tineri sătmăreni vor porni, în scurt timp, în aventura vieții lor. Se vor îmbarca în două autoturusme, o Dacia 1300 și o Dacia 1310, și vor porni spre Deșertul Sahara. În aventura lor, intitulată sugestiv ”Cu Dacia în deșert”, temerarii aventurieri sătmăreni vor trecere prin Ungaria, Slovenia, Italia, Franța, Spania și Maroc. ”Urmează să pornim spre o aventură incredibilă...
Activistul sătmărean Adelin Ghiarfaș a reușit să facă lumină, din câte se pare, în povestea achiziționării Hotelului Dacia! Acesta a scos documente inclusiv de la Oficiul Național Registrul Comerțului, care indică ca și cumpărător MANEVI ZARTKORU RESZVENYTARSASAG. La aceeași adresă își are sediul și Consiliul Național pentru Managementul Activelor din Ungaria, entitate aflată sub controlul Guvernului Maghiar, scriu jurnalistii...
Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea, au descoperit și confiscat, peste 11.000 pachete cu țigări de contrabandă, marfă ce urma să fie comercializată pe piaţa neagră de desfacere. În data de 23 ianuarie a.c., în jurul orei 23.00, s-au prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, pentru efectuarea formalităților de frontieră, cetățenii români K.V. și...