Cozmin Gușă a răspuns, într-o intervenție telefonică la B1 TV, acuzațiilor aduse de omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu cu privire la preluarea “ilegală” a Realității TV. Acționarul actual al Realității a declarat că Vântu a prezentat doar “jumătăți de adevăr” și lucrurile sunt mult mai complicate.

De fapt, SOV nu doar că și-a luat banii de la Maricel Păcuraru și a semnat contractul prin care actul de trustee semnat de Gușă în Cipru devenea nul, dar le-a vândut și lui Schwartzenberg și actualilor proprietari ceva ce nu-i mai aparținea la acel moment pentru că îi vânduse deja lui Liviu Luca. Toate aceste lucruri se află pe masa procurorilor DNA în dosarul Codruț Marta, a precizat Cozmin Gușă.

Cozmin Gușă a rememorat, în acest context, și un episod puțin cunoscut din 2009, când SOV s-a speriat că va fi arestat și a dormit o noapte în mașină. La acel moment, Gușă l-a asigurat că SUA, partenerul strategic al României, nu ar permite ca un patron de presă important să fie arestat în pline alegeri prezidențiale:

“Vreau să spun un lucru legat de Statele Unite, pe care văd că Vântu le tot persiflează și are o atitudine superioară față de acest subiect. În 2009, înaintea turului 2, Vântu trebuia să fie arestat, s-a dus către casă și casa lui era înconjurată de polițiști. A dormit o noapte fără telefoane în mașină prin oraș și dimineața mă suna repetat de pe un alt număr la care eu nu răspundeam. În final mi-a dat și un SMS, l-am identificat, era pe lângă sediul PSD, am intrat în mașină la el, era foarte speriat, mi-a povestit o scenă cu Băsescu și Blaga care i-au înconjurat casa, de aceea nu a dormit acasă în acea noapte și că urma să fie arestat. I am explicat: Nu poți să fii arestat pentru că ești patron de media și chiar Statele Unite, la care face el referire azi, sunt foarte intersate de niște alegeri libere. Mai departe nu o să povestesc, însă el știe că a doua zi nu a fost arestat și s-a putut duce acasă să se bărbierească liniștit tocmai pentru că SUA e un partener strategic important pentru noi și a văzut că a fost așa cum i-am spus eu”, a povestit Gușă.

CITETE MAI MULT AICI