Home / Eveniment / EVENIMENTUL „ZILELE MARAMUREȘULUI” A ÎMBRĂCAT HAINA ACADEMICĂ

EVENIMENTUL „ZILELE MARAMUREȘULUI” A ÎMBRĂCAT HAINA ACADEMICĂ

O zi de înaltă ținută academică a fost cea de joi, 10 mai 2018, a treia zi din cadrul evenimentului „Zilele Maramureșului – Haida, hai în Maramureș!”. Încă de la orele dimineții, la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare s-a desfășurat Simpozionul științific național „Patrimoniul Natural”, aflat la cea de-a IV-a ediție.

Evenimentul a reunit diverse personalități din mediul academic, reprezentanți ai Institutului Național de Geologie și Geocologie Marină, ai Gărzii de Mediu, ai Parcului Național Munții Rodnei, WWF România, mineralogi și mulți alți studenți ai Centrului Universitar Nord Baia Mare.

Printre moderatori s-au numărat: consilierul județean conf. univ. dr. ing. Marinel Kovacs, directorul muzeului, conf. univ. dr. ing. Ioan Denuț, conf. univ. dr. Monica Marian, dr. ing. Laura Costin și dr. Antoneta Seghedi. Lucrările prezentate au vizat teme precum geodiversitatea și biodiversitatea, geosituri și măsuri de geoconservare în Dobrogea, Codrii Seculari din Strâmbu Băiuț, zonele cu potențial geoturistic din Parcul Național Munții Maramureșului și proiectele de valorificare a patrimoniului muzeal și natural al Maramureșului. Acțiunea de la Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” din Baia Mare s-a încheiat cu vernisarea expoziției „Calcedonii din România”.

Conferința „100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie”

Pentru că ne aflăm în anul Centenarului Marii Uniri a României, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare a avut loc conferința „100 de ani de la Marea Unire. 100 de personalități maramureșene care au făcut istorie”. Conferința a cuprins cuvântările în plen ale academicienilor Emil Burzo, președintele Filialei Cluj Napoca a Academiei Române, Marius Porumb, director al Institutului de Arheologie și Istoria Artei din Cluj Napoca și Liviu Pop, membru corespondent al Academiei Române. La această manifestare științifică cuprinsă în programului evenimentului „Zilele Maramureșului” a participat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care a transmis în cuvântul său de salut aprecieri la adresa organizatorilor și, nu în ultimul rând, asigurări pentru realizarea cât mai multor manifestări de astfel de ținută.

„Încep prin a-i mulțumi lui Teodor Ardelean, directorul Bibliotecii Județene ”Petre Dulfu” Baia Mare, pentru faptul că a organizat această manifestare sub egida Consiliului Județean Maramureș, în cadrul programului Zilele Maramureșului. Prin acest gen de manifestări ne dorim să promovăm valorile tradiționale, autentice maramureșene. Astfel, ne redescoperim pe noi. Cu cât mai mult vom repeta și ne vom aduce aminte de lucrurile pe care moșii și strămoșii noștri ni le-au lăsat moștenire și vom recunoaște importanța lucrurilor pe care trebuie să le păstrăm intacte, cu atât mai mult și cei care ne vor trece pragul, oaspeții și turiștii, vor aprecia și ei frumusețea județului nostru. Maramureșenii, în vremea înfăptuirii Marii Uniri a României, cred că au fost în prima linie. Personalități politice ale Maramureșului au avut un rol determinant în înfăptuirea acestui act de unitate națională. Trebuie să organizăm astfel de evenimente care să ne reamintească de ceea ce au făcut înaintașii noștri și, eventual, să luăm ca și exemple positive, față de ceea ce nu știm să facem noi astăzi. Elitele politice de la acele vremuri au reușit să dea naștere unui proiect de țară comun. Au reușit să lase deoparte orgoliile politice și, împreună, au determinat masele de oameni să creadă în ceva. Susțin organizarea unor astfel de manifestări prin care elitele intelectuale să ne transmită ceea ce trebuie să facem pentru a ne uni cu adevărat”, a punctat Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.

About paginadetransilvania

Check Also

FOTO / Stefan Hrusca si-a condus astazi tatal pe ultimul drum

Doliu în familia lui Ștefan Hrușcă! Interpretul de folk si-a condus astazi tatal pe ultimul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *