Noi detalii ies la iveală în cazul traficanților de medicamente! Printre cei care au primit vizita procurorilor este și Serghei Savin, originar din Republica Moldova. Bărbatul de 30 de ani s-a stabilit la Cluj și a participat la celebrul concurs Masterchef de la PRO TV, devenind astfel un personaj foarte cunoscut, scrie evz.ro

Fostul concurent de la master chef este acuzat că a pus la cale, alături de alte persoane, o rețea prin care erau cumpărate medicamente cu efecte psihitrope de la farmacii din Cluj și Bistrița, iar ulterior acestea erau expediate și vândute în SUA. 

Serghei Savin este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat și scoatere din țară de droguri de mare risc. Acesta a fost dus la sediul DIICOT Cluj unde a fost audiat în calitate de suspect. Din apartamentul în care locuia de ceva timp în comuna Florești au fost ridicate zeci de cutii cu saci pline cu medicamente. Omul avea o întreagă farmacie în casă!

ȘTIREA INIȚIALĂ

Polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate a Poliției Române, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., au efectuat 47 de percheziții la membrii unei rețele infracționale, care ar fi câștigat, ilegal, prin trafic internațional de medicamente, aproximativ 55.000.000 de lei.

Investigațiile pentru destructurarea grupării au fost desfășurate cu sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A.. 

La data de 25 ianuarie a.c., polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din Poliția Română, cu sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au efectuat 47 de percheziții domiciliare, la membrii unei grupări infracționale organizate, specializată în trafic internațional de droguri de risc și mare risc.

În cauză vor fi puse în aplicare 24 de mandate de aducere.

Din cercetări, a reieșit că, în perioada 2012 – 2018, rețeaua infracțională, organizată pe mai multe paliere, ar fi distribuit, fără drept, în principal în SUA, medicamente supuse controlului special, scoase din circuitul legal. Medicamentele erau astfel scoase din circuitul legal, prin intermediul unor farmacii din județele Cluj și Bistrița, cu complicitatea unor farmaciști.

Comenzile erau preluate în sistem on-line, printr-un ”call-center”, ce funcționa în județul Cluj. Membri grupării ar fi pregătit, ambalat și expediat comenzile, sub forma unor scrisori poștale, către clienți din SUA, care comandau produsele prin intermediul unor farmacii on-line. Banii erau primiți prin intermediul unor servicii financiare de transfer de bani, de către alți membri ai grupării.

Prin intermediul unor conturi off shore și a unor firme pe care le controlau direct, membrii grupării ar fi disimulat adevărata proveniență a banilor, creând aparența obținerii legale a unor venituri.

Prin activitatea infracțională, aceștia ar fi obținut aproximativ 55.000.000 de lei.

Investigațiile au fost demarate în urmă cu 4 ani, polițiștii români beneficiind de sprijinul autorităților americane DEA (Drug Enforcement Administration) – S.U.A., prin intermediul unor comisii rogatorii internaționale.

La acțiune au participat și polițiști ai structurilor de combatere a criminalității organizate din Timișoara, Târgu-Mureș, Oradea, Bacău, Alba-Iulia și Cluj și luptători ai serviciilor pentru acțiuni speciale.