Home / Justiție / Lucian Onea, trimis în judecată disciplinară. Șeful DNA Ploiești, acuzat că a dispus abuziv arestarea lui Sebastian Ghiță

Lucian Onea, trimis în judecată disciplinară. Șeful DNA Ploiești, acuzat că a dispus abuziv arestarea lui Sebastian Ghiță

Fostul procuror Mircea Negulescu şi procurorul şef al DNA Prahova, Lucian Onea, au fost trimişi în judecată de Inspecţia Judiciară, după ce instituţia a finalizat cercetarea disciplinară începută pe numele lor.

Inspecţia Judiciară a exercitat acţiunea disciplinară faţă de Onea Lucian Gabriel, pentru exercitarea funcției cu rea credință.

”În motivarea acţiunii s-a reţinut că procurorul a solicitat arestarea preventivă a unui inculpat în baza unui probatoriu care cuprindea, printre altele, înscrisuri pretins transmise de o persoană din afara ţării deși cunoștea că acestea au fost depuse,  conform unei înțelegeri prealabile, de o altă persoană”, se arată într-un comunicat.

Vizați sunt și Negulescu Mircea și Savu Alfred Virgiliu (procuror DNA Ploiești), pentru nerespectarea secretului deliberării sau a confidenţialităţii lucrărilor care au acest caracter şi exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă.

”S-a reţinut că procurorii, prin discuţii purtate cu mai multe persoane, în afara cadrului legal, s-au creat premisele divulgării măsurilor de protecţie a martorilor ameninţaţi și a conţinutului probatoriului”, se mai arată în comunicat.

Acţiunea disciplinară va fi înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea procurorilor în cauză.

În acest punct s-a ajuns în urma unei reclamații depuse la Inspecția Judiciară de către fostul deputat PSD Vlad Cosma, condamnat în primă instanță la cinci ani de închisoare.

About paginadetransilvania

Check Also

Cristian Pomohaci a primit un an de închisoare cu suspendare. Acesta și-a recunoscut vina

Fostul preot Cristian Pomohaci a căzut la înțelegere cu procurorii și a pledat vinovat și a primit pedeapsa de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *