NTT DATA Romania marchează o evoluţie a cifrei de afaceri, în creştere cu 48%

NTT DATA Romania a înregistrat, în anul calendaristic 2016, o cifră de afaceri de 37,1 mil. EUR, în creştere cu 48% faţă de anul anterior.“Rezultatele financiare ale companiei pentru anul precedent vin pe fondul unui trend ascendent pentru NTT DATA Romania. Anul 2016 a fost un an al schimbărilor şi al muncii susţinute, rezultatele vorbind de la sine, arătând, totodată, faptul că efortul nostru a evoluat în continuare în direcţii pozitive“, declară Daniel Metz – CEO NTT DATA Romania.

Toate acestea reprezintă o confirmare a faptului că, în spatele unor asemenea parametri de excelenţă, care sunt depăşiţi an de an, se află, întâi de toate, valoarea de principal reper pe care compania NTT DATA Romania o deţine deja în industria de IT de pe plan local, regional şi continental deopotrivă. Ea oferă, astfel, tuturor clienţilor şi partenerilor săi din ţară (Cluj, Braşov, Sibiu, Iaşi, Timişoara, Bucureşti), cât şi celor din străinătate, pe care îi aduce constant alături în număr tot mai mare, un veritabil indicator al performanţei de high-level în sfera inteligenţei artificiale şi a limbajului digital.

Prin acestea, compania NTT DATA Romania este în măsură, de fiecare dată, să persevereze ca nucleu de excelenţă în industria de IT graţie proiectelor sale intercompany şi nu numai ce pun accent pe un spectru cât mai larg de tehnologii, pe ideea de project management eficient, centru propriu de competenţă, business analysis sau dezvoltarea sistemelor de comunicare, cu precădere acelea care asigură o conexiune solidă cu comunitatea în marele ei ansamblu.

În virtutea unor asemenea demersuri, NTT DATA Romania continuă să-şi asume, cu responsabilitate, rolul său de Intercommunity Bridge, promovând propria viziune care se bazează pe cinci piloni fundamentali: 1. Dezvoltare profesională care să ofere competenţe de bază pentru oricare industrie 2. Dezvoltare tehnică şi personală 3. Performanţă în sfera tehnologiei digitale şi a inteligenţei artificiale 4. Conectare constantă la imperativele comunităţilor locale pe principiul Comunicare-Feedback 5. Dezvoltare sustenabilă prin implicare în valorificarea potenţialului uman şi a patrimoniului cultural de pe plan regional şi naţional deopotrivă.

Acestea sunt fundamentele principale la care brandul NTT DATA Romania se raportează cu regularitate pentru a-şi reinventa mereu propria filosofie de succes confirmată, anual, nu doar de cifra de afaceri şi numărul mare de clienţi pe care îi atrage, cât mai ales de perspectivele pe care le deschid demersurile sale ce vizează reconfigurarea propriului domeniu de activitate prin inteligenţă creatoare, limbaj digital high-level, dar mai presus de toate software-uri performante graţie cărora viitorul IT are toate şansele să transceadă spaţiul şi timpul.

Este motivul pentru care NTT DATA Romania reprezintă mai mult decât un reper de bază în lumea inteligenţei digitale. Este motivul pentru care, aici aproape sau departe de noi, NTT DATA Romania este deja Viitorul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.