Câmpia Turzii a devenit raiul câinilor fără stăpân, iar atacurile patrupedelor capătă proporții îngrijorătoare. Nu mai puțin de trei atacuri au fost semnalate în ultima săptămână. Cea mai recentă victimă este o tânără de 16 ani. Atacurile câinilor fără stăpân s-au petrecut, toate, în zona Parcului Berc. Toate cele trei victime au avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.

Situația, deși cunoscută de autorități, a scăpat de sub control și datorită pașilor birocratici care trebuie parcurși de către firma de ecarisaj, până să poată fi ridicați câinii fără stăpân. Primăria a organizat patru licitații pentru a oferi serviciul de ecarisaj unei companii, dar nu s-a prezentat nimeni. În cele din urmă atribuirea contractului s-a făcut către Asociația Centrul de Ecarisaj Turda, singura care a depus o ofertă.

Însă, pentru banii pe care îi va încasa, 250 de lei pentru fiecare animal, asociația trebuie mai întâi să efectueze o prospecție pentru a identifica zonele în care s-au aciuat câinii vagabonzi. Cel mai probabil abia începând de săptămâna viitoare se va trece și la capturarea câinilor. Patrupedele vor fi duse într-un centru de ecarisaj unde vor fi găzduite vreme de 14 zile. Abia după expirarea acestui termen, și doar dacă animalele nu au fost revendicate sau adoptate, vor fi eutanasiate însă, doar după ce asociația va primi împuternicirea necesară din partea reprezentantului administrației locale.