Pentru prima dată în bisericile săseşti din România va exista un preot duhovnic al turiştilor, la care se vor putea spovedi, în timpul concediilor, vizitatorii lăcaşurilor de cult, indiferent de religia şi cultul din care provin, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, preotul Ştefan Cosoroabă de la Biserica Evanghelică din România.

Duhovnicul turiştilor va putea fi găsit în cele mai vizitate biserici săseşti din ţară, cum ar fi Biserica Neagră din judeţul Braşov, biserica din Sighişoara, judeţul Mureş, sau cea din Biertan, judeţul Sibiu.

„Există la nivel european, o tendinţă, în Germania, duhovnic al celor care fac concedii, pentru că turiştii germani ajung de la Ibiza până în Norvegia, peste tot, şi biserica se simte responsabilă pentru ei şi în timpul concediului. Acest duhovnic o să aibă trei atribuţii spirituale. Prima atribuţie, o să ţină duminica slujbe în biserici unde nu este preot, acolo unde se strâng destul de mulţi saşi care vin, pentru o anumită perioadă, înapoi la caselor lor, dar nu există o comunitate care să aibă preot.

A doua atribuţie este că va ţine săptămânal meditaţii în anumite biserici pe care trebuie să le mai stabilim un anumit program, unde este fluxul de turişti mai mare: Biserica Neagră, Viscri, Biertan, Sighişoara şi aşa mai departe. Şi trei, va sta la dispoziţia în anumite ore, în aceste biserici, pentru turişti care vor să se spovedească sau să aibă o discuţie cu temă spirituală”, a spus Cosoroabă.

Potrivit acestuia, duhovnicul turiştilor va fi un preot adus din Germania şi va putea dialoga cu enoriaşii în limbile română, germană şi engleză.
Anul trecut, bisericile fortificate ale saşilor din Transilvania au fost vizitate de peste 695.000 de turişti români şi străini, susţine preotul Ştefan Cosoroabă.

Sursa: zi-de-zi.ro