Aeroportul Internațional ,,Avram Iancu” Cluj, regie autonomă aflată sub autoritatea Consiliului Județean Cluj, aduce la cunoștința persoanelor interesate care urmează să călătorească în scop turistic și nu numai, programul zborurilor operate din și spre Cluj-Napoca, valabil pentru perioada 1 – 31 august 2017.

Reamintim, în acest context, faptul că, în prezent, de pe Aeroportul Internațional ,,Avram Iancu” Cluj sunt operate, în mod regulat, peste 40 de destinații, către 21 de țări din Europa și Orientul Mijlociu, numărul acestora fiind într-o continuă evoluție datorită adresabilității tot mai crescute a pasagerilor care aleg să zboare din/spre Cluj. Totodată, programul de vară al zborurilor charter cuprinde nouă destinații turistice, din două țări: Grecia (Zakynthos, Rhodos, Corfu, Heraklion, Thessaloniki, Skiathos, Chania, Santorini) și Turcia (Antalya).

De asemenea, menționăm faptul că datele statistice privind traficul de pasageri înregistrat în primele șase luni ale acestui an confirmă evoluția spectaculoasă a activității aeroportului clujean, respectiv o creștere de nu mai puțin de 63% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, respectiv 1.230.357 de pasageri față de 735.517, în anul 2016.