Comisia Europeană a adoptat, marţi, prima strategie la nivel european privind materialele plastice, iar România urmează să interzică, din vara acestui an, pungile din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner.

În urma deciziei de marţi, toate ambalajele din plastic de pe piaţa Uniunii Europene vor deveni reciclabile până în 2030, consumul de articole din plastic de unică folosinţă va fi redus, iar utilizarea intenţionată a microplasticului va fi limitată, potrivit economica.net.
Conform datelor oficiale, în fiecare an, europenii generează 25 de milioane de tone de deşeuri din plastic, însă mai puţin de 30% sunt colectate pentru a fi reciclate. În întreaga lume, plasticul reprezintă 85% din deşeurile de pe plaje.

România a început să se alinieze la legislaţia europeană, iar în data de 5 octombrie 2017 Guvernul de la Bucureşti a aprobat, printr-un proiect de lege prevederea conform căreia pungile de transport din plastic subţire (sub 50 de microni) şi foarte subţire (sub 15 microni) cu mâner vor fi interzise de la 1 iulie 2018 atât la introducerea pe piaţa naţională, cât şi la comercializare, scrie libertatea.ro

 

Interdicţia vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu şi cele fără mâner.

Guvernul precizează că proiectul de act normativ transpune prevederile Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce priveşte reducerea consumului de pungi de transport din plastic subţire.

 

Foto: 365news.biz