Home / ACTUALITATE / S-a adoptat organizarea referendumului pentru familie

S-a adoptat organizarea referendumului pentru familie

Propunerea legislativă de revizuire a Constituției care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie a fost adoptată în plenul Senatului României. Referendumul va avea loc în data de 7 octombrie.

Din totalul de 136 de senatori au fost prezenți în plen 127. Dintre aceștia 107 au votat pentru, 13 contra, iar 7 s-au abţinut. Demersuri privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea clară a noțiunii de familie au fost făcute de Coaliţia pentru Familie, o inițiativă civică fără personalitate juridică, independentă de orice partid politic și neafiliată confesional, deschisă tuturor celor care împărtășesc valorile familiei tradiționale.

Aceasta are în componență peste 40 de asociații și fundații și reprezintă, informal, inițiativa legislativă a cetățenilor de revizuire a Constituției României. Camera Deputaţilor a adoptat, în mai 2017, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, semnată de 3 milioane de cetăţeni.

La finalul lunii noiembrie a anului 2015, în Monitorul Oficial a fost publicat proiectul de lege prin care se propune modificarea actualului art. 48, alin. 1, din Constituţie, cu formularea următoare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.

About Cseh Silvia

Check Also

Nicoleta Pene, valiza și TelDrum de Neamț

3T Construct Piatra Neamț,  lucra la licitații mână-n mână cu TelDrum. Până aici e legal, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *