SĂRBĂTORI DE IARNĂ ÎN BAIA MARE  În perioada 30 noiembrie-15 ianuarie în Baia Mare  va avea loc Târgul de Crăciun, manifestare în cadrul căruia vor fi organizate evenimente și acțiuni specifice lunii  decembrie.  Târgul de Crăciun va fi organizat în două puncte importante ale Centrului Istoric – Piața Libertății, respectiv Piața Cetății.

În luna decembrie,  băimărenii vor asista la diverse concerte, dar și la acțiuni specifice dedicate sărbătorilor de iarnă. Micuții, dar și cei mari vor învăța tainele confecționării unui glob sau alte obiecte de Crăciun în cadrul atelierelor organizate în Căsuța lui Moș Crăciun.

Manifestările vor debuta  în data de 30 noiembrie cu un concert special, dedicat  anilor 70-80, iar în data de 1 decembrie, în cadrul acțiunii „Baia Mare pentru România”, un alt eveniment important va transforma Centrul Istoric al municipiului Baia Mare într-o adevărată inimă care bate la unison pentru România, arată emaramureș.

Un moment inedit al Târgului de Crăciun îl constituie concertul „Ca pe vremuri”, eveniment muzical care reunește după ani de zile pe aceeași scenă trei trupe cu istoric în România.

Va fi un concert de cinci ore. Este vorba despre un concept care va debuta la Baia Mare și va continua în  toată țara. Mă refer la un concert a trei formații, Holograf, Iris și Compact. Este o întâlnire a celor trei formații pe o singură scenă, un lucru care nu s-a mai întâmplat de zeci de ani și mă bucură faptul că cele trei formații au generozitatea să înceapă acest concert în Baia Mare. Este un aspect care generează emoție și ține de dorința de evoluția lucrurilor relevante la nivel artistic și în Baia Mare. În fiecare weekend după Sfântul Nicolae, fără niciun fel de costuri, vor susține concerte de colinzi, pe scena amplasată în Centrul Istoric grupurile din Maramureșul Istoric, de lângă zonele adiacente municipiului Baia Mare, dar și copiii de la unitățile de învățământ”, a spus  Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare:

Sufletul colindătorilor, dar și ai micuților vestitori ai Nașterii lui Hristos vor menține mereu viu Târgul de Crăciun. Seria concertelor va fi completată de artiști de renume, precum Ștefan Bănică Jr, Ștefan Hrușcă dar și Narcisa Suciu. Pentru a încununa o acțiune care generează emoție, dăruită din tot sufletul băimărenilor, sărbătorile de iarnă se vor încheia cu un eveniment elegant. Astfel, și în acest an urmează să fie organizat Concertul de Anul Nou, eveniment clasic în cadrul căruia scena amplasată în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” va fi înnobilată de talentul artiștilor Operei Naționale din Cluj.

Foto: Mezok Dan

Sursa: emaramures.ro