Decizia nu este definitivă de achitare în dosarul de corupţie in care Sebastian Ghiţă  a fost trimis în judecată de DNA alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova.

În acelaşi dosar, magistraţii au decis ca şi ceilalţi inculpaţi să fie achitaţi, întrucât faptele nu există sau nu sunt prevăzute de legea penală.

Este vorba de Liviu Tudose, fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Viorel Dosaru, fost şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, Constantin Ispas, ofiţer de poliţie, şi Aurelian Constantin Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

La ultimul termen de judecată din 21 mai, un procuror de la DNA a cerut condamnarea lui Sebastian Ghiţă la închisoare cu executare în acest dosar.

Procurorul a precizat în faţa judecătorilor că dosarul este unul de referinţă pentru corupţia şi legăturile dintre sistemul judiciar şi lumea politică.

Sursa: Agerpres