Ieri, 30 august, în jurul orei 23:45, o tânără de 19 ani, din Parva, a fost implicată într-un accident rutier, notează cei de la IPJ Bistrița-Năsăud.

Potrivit informațiilor oferite de către oamenii legii, aceasta, în timp ce conducea între Rebra și Parva, cel mai probabil din cauza neatenției și a lipsei experienței în conducere, a pierdut controlul direcției, a ieșit în afara drumului și s-a izbit de un copac.

Șoferița a fost preluată și transportată la spital, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei deoarece nu a putut fi testată la fața locului cu aparatul etilotest.