Foto: Transilvania Reporter

Situația cu care Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca s-a confruntat în ultima săptămână a cauzat tensiuni în cadrul echipelor medicale, tensiuni care se reflectă, indirect, asupra pacienților. Astfel, pentru a aduce clarificări suplimentare și pentru a nu afecta calitatea actului medical, precizăm următoarele:

  1. am semnalat, în repetate rânduri, forurilor superioare inadvertențele în aplicarea principiilor enunțate de Legea cadru 153/2017. În luna aprilie 2018 au fost formulate adrese către Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Sănătății și Curtea de Conturi a României. Curtea de Conturi și Ministerul Muncii nu s-au pronunțat în această speță.

Problemele sesizate în respectivele adrese vizau nu doar statutul incert al tehnicienilor de radiologie și imagistică medicală sau al moașelor, dar și aplicarea majorărilor salariale pe baza numelui funcției, nu în baza responsabilităților (medicii Încadrați în funcția „asistent de cercetare” câștigă cu până la 60% mai puțin decât un medic care nu are activitate de cercetare). O altă problemă subliniată a fost „exilarea” personalului TESA în altă anexă a Legii cadru. Drept rezultat concret, în martie 2018, salariul de bază al unui asistent medical cu studii medii era mai mare decât cel al unui informatician de nivel maxim.

  1. pentru a veni în sprijinul categoriilor de personal vulnerabile și afectate direct de inadvertențele mai sus enunțate, spitalul a înaintat Ministerului Sănătății, încă din luna aprilie a acestui an, memorii ale moașelor, ale tehnicienilor licențiați de radiologie și imagistică medicală, care desfășoară activitate în spital, precum și o solicitare din partea ordinului biochimiștilor, biologilor și chimiștilor.

  2. tehnicienii de radiologie nu pot fi asimilați categoriei de asistenți medicali, deoarece sunt ocupații diferite, cu programe curriculare diferite, competențe specifice și diplome certificate ca: Licențiat în imagistică și radiologie medicală, Tehnician de imagistică medicală, etc. Respectarea studiilor fiecărei categorii profesionale reprezintă o metodă managerială de construire a unei piramide de valori la nivelul spitalului în sprijinul dezvoltării unei asistențe medicale de calitate, iar echipa managerială a optat pentru solicitarea de modificări legislative adecvate pregătirii și nu pentru asimilări ce pot în viitor să fie nefavorabile angajaților.

  3. Ministerul Sănătății a trimis unităților subordonate precizări referitoare la situația creată, prin adresa circulară nr. 5678/31.05.2018.

Urmare adresei circulare, conducerea spitalului a decis aprobarea majorării salariilor la nivelul prevăzut pentru anul 2022 pentru personalul care ocupă funcții de tehnician, moaşă, soră medicală.

Considerăm că proliferarea nejustificată a stării conflictuale nu a accelerat găsirea unei soluții, dimpotrivă, a produs dezechilibru în echipa medicală. Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca își reiterează întregul sprijin pentru toți angajații săi, indiferent de categoria profesională din care aceștia fac parte. Mai mult, ținând seama de condițiile  dificile cu care spitalul se confruntă (de exemplu, funcționează în sistem pavilionar, în clădiri construite în jurul anului 1900), singura modalitate de a construi un sistem care să funcționeze mai bine este de a lucra în echipă, spre binele pacientului, dar nu înafara reglementărilor legislative. Energia risipită pentru întreținerea nemotivată a unor stări conflictuale ar putea fi folosită constructiv, pentru asigurarea unui act medical de calitate și a unor condiții mai bune de lucru pentru personalul medical.