Elevi de clasele a XI-a și a XII-a din mai multe județe ale Transilvaniei au experimentat, în perioada 20-23 septembrie 2018, viața de student la Universitatea Babeș-Bolyai în cadrul programului Weekend lung pentru liceeni. Destinat liceenilor cu rezultate bune la învățătură, acest program a avut menirea de a le oferi elevilor un prim contact cu mediul universitar, cu viața de student, dar și cu oferta educațională a UBB.  

Elevii și profesorii însoțitori au fost cazați într-unul dintre căminele Universității Babeș-Bolyai și, pe parcursul celor patru zile, au participat la cursuri și seminarii interactive susținute de cadrele didactice ale UBB, au desfășurat diverse activități extracurriculare gestionate de studenți ai Universității, au luat masa la Cantina din Complexul Hașdeu și s-au bucurat de o „noapte a muzeelor UBB”, organizată special pentru ei.

Pentru mine participarea la Weekend-ul lung pentru liceeni a reprezentat o experiență minunată cu care nu ai ocazia să te întâlnești oricând și oriunde. O experiență unică. Vreau să menționez că totul a fost foarte bine organizat, cursurile au fost interactive și interesante, ceea ce m-a făcut să privesc într-un mod plăcut viața de student și să-mi doresc să vin la UBB. Îi sfătuiesc și pe alții să vină într-un astfel de program.” – a declarat Maria Holhoș, elevă a Liceului „Horea, Cloșca și Crișan”, din Abrud.

 „Ospitalitatea și căldura cu care ne-au primit cei implicați în proiect ne-au făcut să ne simțim adevarați studenți și au sedimentat dorința de a face parte din familia UBB.” – este impresia cu care pleacă acasă Lavinia Avram, elevă a Colegiului Național „Avram Iancu” Ștei.

Weekend-ul lung pentru liceeni face parte dintr-o serie de activități educative și interactive dedicate elevilor și organizate în perioada septembrie–noiembrie 2018, în cadrul proiectului intitulat Optimizarea accesului și a integrării tinerilor în mediul academic și pe piața muncii–SuccesUBB, finanţat din Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2018.