Home / Cluj / U-BT a predat lecții de baschet în Serbia

U-BT a predat lecții de baschet în Serbia

Fosta campioană a României la baschet masculin, U Banca Transilvania Cluj a obținut trei victorii în tot atâtea meciuri de verificare pe care le-a disputat în stagiul de pregătire din Serbia, care s-a încheiat duminică. În primul joc elevii lui Mihai Silvășan au trecut fără emoții de OKK Novi Pazar, scor 61-86 (16-25, 19-25, 8-17, 18-19), cu Nandor Kuti (15 puncte), Washburn (14) și Rasic (12), cei mai buni marcatori.

În meciul doi, U Banca Transilvania s-a impus fără prea mari probleme în fața echipei de ligă secundă K.K. Konstantin Niș. Clujenii au terminat meciul en fanfare, scor 85-56, cu Washburn (18 puncte), Easley (14) și Rasic (10), ca fiind cei mai buni marcatori. Cel mai tare amical a fost în compania echipei steaua Roșie Belgrad și s-a terminat cu scorul de 75-68 în favoarea ardelenilor. Dacă primele două întâlniri au fost la îndemâna echipei lui Mihai Silvășan, partida cu Steaua Roșie a fost echilibrată, clujenii reușind să-și apropie victoria abia pe finalul întâlnirii.

Duminică, U Banca Transilvania a revenit în țară, iar marți, 4 septembrie echipa își va relua, la Cluj, pregătirile în vederea noului sezon. Primul meci, în Liga Națională, este programat pe octombrie, acasă, cu BCMU Pitești.

About Cseh Silvia

Check Also

Primăria Cluj-Napoca a primit Premiul de Excelență pentru Transport public și Mobilitate

În cadrul Galei Asociațiilor Municipiilor din România desfășurată la Ateneul Român, Primăria Cluj-Napoca a câștigat premiul de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *