UBB Cluj a pierdut nu mai putin de 200 de locuri bugetate in urma deziciei Ministerului Educatiei de a taia din fonduri. Scandalul a luat amploare, iar astazi universitatea a inainat o scrisoare deschisa guvernului Romaniei. Redam in continuare textul UBB:

Universitățile tradiționale din marile centre academice sunt cele care asigură vizibilitatea și impactul științei românești la nivel internațional și cele de care se leagă adesea educația și formarea intelectualilor care au contribuit de-a lungul timpului la nașterea și dezvoltarea culturii române.

În perioada postcomunistă s-au înființat în țară noi universități de stat și private, adesea cu o funcție locală/regională importantă, stimulând astfel în zonă dezvoltarea culturală și piața muncii. Această complementaritate a avut astfel, inițial, o logică absolut corectă. Treptat însă politicul a încercat să acapareze noile universități – ținându-le în impredictibilitate financiară/legislativă – și să le utilizeze împotriva universităților tradiționale din marile centre universitare, care, prin prisma autonomiei exersate în cursul istoriei lor, pot și trebuie să fie mai critice și mai vocale față de derapajele politicului. Mai mult, multora politicul le-a distorsionat rolul și misiunea, încercând să acrediteze ideea că nu există diferențe între universitățile românești (în ciuda evidenței din rankingurile internaționale), să prezinte universitățile locale/regionale ca având anvergură națională/internațională (în ciuda faptului că acestea au impact redus în aria academică națională/internațională, funcția lor socială fiind alta), să afirme că problemele lor sunt cauzate de resursele alocate universităților tradiționale și să atace constant universitățile tradiționale din marile centre universitare active și implicate în societate (mai ales când această implicare interferează cu interesele politicului). Și, din păcate, unele universități locale/regionale au căzut pradă acestui șantaj, ajungând să creadă această ideologie, iar când au ajuns în poziții de decizie la nivel național s-au comportat conform acesteia.

Unul din ultimele atacuri, atac extrem de grav, venind dintr-o astfel de ideologie/zonă, se referă la reducerea drastică a numărului de locuri la masterat și doctorat în majoritatea universităților tradiționale din marile centre academice, adică tocmai în zona de competitivitate a acestor universități, zonă prin care și România este încă activă în spațiul academic internațional. Acum, când lumea academică europeană își pune problema rețelelor universităților de tip european, se atacă tocmai zona de competitivitate pe care o au singurele universități care au o șansă să fie acceptate în acest nou demers academic (asimilat și demarat de Comisia Europeană la inițiativa președintelui Macron). Nu doar că nu am fost premiați pentru vizibilitatea/impactul în aria academică internațională (prin poziționarea în rankingurile internaționale), dar nici măcar nu am fost lăsași în pace, fiind pedepsiți. Iar acest lucru se întâmplă în condițiile în care Guvernul României a decis, în mod înțelept, suplimentarea în acest an a locurilor bugetate în sistemul universitar. În plus, această decizie afectează direct studenții, încurajați astfel să se îndrepte spre universități adesea fără recunoaștere în aria academică internațională, lucru grav dacă ne gândim că noua generație de studenți (inclusiv cei de mediile defavorizate) trebuie să fie pregătită astfel încât, dacă studenții doresc, să poată accesa piața muncii oriunde în această lume tot mai globalizată. Dacă România ar fi sub controlul celor mai mari inamici ai săi, această măsură de reducere a locurilor bugetate în majoritatea universităților tradiționale din marile centre academice ar figura pe lista intervențiilor acestora, atacându-i direct zona de competitivitate – universitățile pregătesc profesioniștii țării, oamenii de cultură și profesorii care ne educă copiii -, condamnând astfel țara la înapoiere și sărăcie.

Mai mult, ultima reacție a ministerului, prin care se afirmă ca Universitatea din București (UB) nu merită gradul de încredere ridicat, este un apogeu al unor astfel de atacuri politice, asta în condițiile în care UB a fost evaluată independent nu doar național, ci și internațional și ocupă constant pozițile fruntașe între universitățile românești în clasamentele internaționale ale universităților. Poți să aduci multe critici universităților tradiționale din marile centre universitare, dar  a spune în mod fals, tu, cel care ar trebui să le prețuiască, faptul că nu sunt de încredere, înseamnă a arunca în aer și bruma de respect internațional de care se mai bucură România și istoria/cultura acestei țări, prin intelectualii care s-au format și se formează în aceste universități, care au contribuit la formarea României moderne și care contribuie astăzi la dezvoltarea țării. Problema majoră este că politicul nu încearcă astfel doar stabilirea propriei ierarhii academice, ci distorsionează și inversează criteriile academice internaționale pentru a-și justifica academic ierarhia politică. Iată câteva exemple mai relevante de astfel de distorsiuni (dar lista este mult mai lungă):

  1. Se reproșează universităților tradiționale că au raportul profesori/studenți prea scăzut. Așa este (și asta se aplică multor universități din România!). Problema este însă că ministerul nu spune că, de fapt, responsabilitatea pentru această stare de fapt îi aparține, deoarece nu asigură finanțarea necesară îndeplinirii criteriilor pe care le cere, păstrând mediul academic într-o subfinanțare cronică. Aceasta este modalitatea tipică de manipulare și de control în societățile totalitare. Ministerul să asigure predictibil finanțarea adecvată și putem acoperi rapid pozițiile vacante (inclusiv cu cadre didactice/cercetători din diasporă și din străinătate).

  2. Se reproșează universităților tradiționale că au programe de master cu un număr scăzut de studenți. Ei bine, acest număr este comparabil cu cel din universitățile de tip world-class, bine poziționate în rankingurile internaționale. Spre exemplu, Universitatea Harvard are aproximativ 74% dintre cursuri cu sub 20 de studențí. Logica ministerului este bazată pe practica universităților locale/regionale (focalizate mai ales pe predare), nu a celor de tip world-class (unde predarea se îmbină cu învățarea prin cercetare mentorată). Iar dacă am avea mai mulți studenți la acest nivel, probabil am fi atacați, așa cum am arătat la punctul 1, că avem raportul profesori/studenți prea scăzut.

  3. Se reproșează universităților tradiționale rata scăzută – în opinia ministerului – a absolvirii programelor de masterat și doctorat. Ei bine, opinia ministerului este din nou bazată pe modelul universităților locale/regionale (unde domină programele de licență), nu de tip world-class, unde există un număr mare de programe masterale/doctorale și unde educația și standardele de calitate sunt mai exigente. Fără a intra aici în știința complexă a acestor analize, atenționăm că la acest nivel sunt problematice atât ratele de absolvire prea mari, cât și cele prea scăzute; asta spre deosebire de licență, unde, cu cât rata de absolvire este mai mare, cu atât este mai bine. Spre exemplu, analizele Council of Graduate Schools arată că în SUA rata absolvirii programelor doctorale este la 10 ani între 49% și 64% (în funcție de domeniu) și că aproximativ 57% dintre doctoranzi nu mai obțin doctoratul (ca medie pentru toate domeniile). În general, universitățile de tip word-class bine poziționate în rankingurile internaționale au la acest nivel ratele de absolvire a școlilor graduale mai scăzute, ca urmare a unor exigențe mai ridicate (iar acestea adesea nici nu acceptă să participe în rankinguri bazate pe astfel de indicatori distorsionați). Într-adevăr, dacă verificăm spre exemplu clasamentele internaționale ale universităților prin prisma ratei de absolvire a programelor de master, vom observa că primele în acest ranking nu se califică în categoria universităților de tip world-class. UBB se raportează la astfel de standarde, nu la cele artificiale stabilite de minister, încercând însă mereu să-și optimizeze actul academic în beneficiul studenților, păstrând, după modelul universităților world-class un echilibru între exigență și incluziune, fără a aluneca nici într-o extremă.

  4. Se reproșează universităților tradiționale legătura deficitară cu piața muncii și specializările inteligente și astfel se argumentează penalizarea cu tăierea unor locuri bugetate. Această critică se poate aplica însă tuturor universităților. Am vrea însă să vedem un studiu riguros în acest sens, nu sentințe pentru a justifica decizii prestabilite. Asta mai ales că, adesea, cei mai informați sunt studenții/părinții lor și ar fi absurd să presupunem, fără un studiu serios, că, în condițiile în care, totuși, avem un număr mare de solicitări/studenți, aceștia aleg să studieze în domenii care nu-i ajută să se integreze pe piața muncii. Legătura cu piața muncii trebuie să fie directă mai ales la nivel de licență (și aici mai ales în zonele vocaționale), în timp ce zonele de master/doctorat schimbă și dinamizează piața muncii. Dar universitățile tradiționale au fost pedepsite prin tăierea locurilor bugetate mai ales la nivel de master/doctorat, ceea ce nu susține argumentul.

  5. Se inventează și se forțează criterii de evaluare academică de natură să distorsioneze realitatea și scopul evaluărilor. Spre exemplu, prin confundarea rolului criteriilor academice exprimate absolut (ex. numărul de publicații) și exprimate relativ (ex. numărul de publicații raportat la numărul de angajați) – ambele importante, dar cu funcții și ponderi diferite –, ajungem la concluzii similare celor conform cărora cele mai importante economii ale lumii nu ar fi SUA, Japonia, China sau Germania, ci Bermuda și Macau! Și ne putem întreba în continuare: care din aceste țări au contribuit consistent la dezvoltarea civilizației umane prin generarea de cunoaștere? Dacă criteriile relative sunt mai importante în analizele interne ale unei universități, cele absolute sunt mai relevante în analizele comparative între universități, mai ales privind vizibilitatea/impactul acestora în aria academică globală.

  6. În fine, se creează și se menține o legislație care nu favorizează diferențierea universităților. Spre exemplu, legislația pentru concursurile pe posturi nu permite atragerea valorilor internaționale (ex. prin proceduri de head hunting) – știindu-se că acestea ar ținti nu atât orașele mici/mijlocii, ci marile centre academice românești -, păstrând astfel întregul mediu academic românesc în mediocritate.

Solicităm decidenților politici să întrerupă acest asalt asupra zonelor de competitivitate ale mediului academic românesc și astfel asupra României, să se comporte ca protectorii acestor zone, nu ca inamicii lor și ai țării, amintindu-și că aceste universități au fost, sunt și vor fi dincolo de pozițiile efemere de putere politică din prezent! Solicităm decidenților politici să nu mai distorsioneze mediul academic cu imixtiuni politice, recunoscând diferențierile inerente pe baza standardelor din lumea civilizată, fără a introduce animozități între diferite tipuri de universități (și domenii), ci recunoscându-i fiecăreia rolul și funcția socială prin misiunea și profilul pe care îl are. Mai mult, în condițiile derulării unor proiecte de clasificare academică solicităm partenerilor externi – ex. Banca Mondială – să nu fie parte a unor demersuri politicianiste care stabilesc ierarhii academice prin criterii idiosincratice. Universitățile tradiționale din marile centre academice au reușit să devină vizibile în aria academică internațională în condiții de subfinanțare, numai prin ambiția și etica derivate din istoria acestor universități, înțeleasă și asumată de acestea în mod reflexiv. Pozițiile critice ale universităților tradiționale la adresa politicului trebuie văzute nu ca atacuri politice partizane, ci ca fiind critici intelectuale constructive, parte din esența a ceea ce înseamnă universitate reflexivă într-o țară modernă, putând  servi unor decidenți politici înțelepți. În contextul internațional actual aceste universități au nevoie de sprijinul politicului, nu de atacul lui, iar dacă nu-l avem, măcar să fim lăsați să facem ceea ce am făcut bine și până acum. Noi reprezentăm România în rankingurile internaționale și în aria academică globală, chiar dacă în țară politicul ne pedepsește, ne consideră de neîncredere și răstoarnă scara valorilor academice. Oricum, timpul și mișcarea lumii sunt în favoarea direcției pe care o reprezintă aceste universități, nicidecum a ideologiei academice impuse de politicul din prezent.

Ca acțiuni concrete imediate, UBB așteaptă încetarea asediului și corectarea rapidă a erorilor în distribuirea locurilor bugetate la licență/master/doctorat. Lipsa acestor acțiuni concrete ne obligă (1) să demarăm consultări pentru intrarea, inițial, în grevă japoneză, iar ulterior în grevă generală (studenți și angajați UBB) și (2) să informăm partenerii externi de aceste demersuri antiacademice.