Home / Eveniment / VIDEO: Cal „operat” de un presupus medic veterinar, lăsat să agonizeze două zile pe un spaţiu public

VIDEO: Cal „operat” de un presupus medic veterinar, lăsat să agonizeze două zile pe un spaţiu public

Scene de o cruzime fără mărgini le-a fost dat să vadă locuitorilor din cartierul Zăvoi din Orăştie. Din inconştienţă, sau poate din lipsă de bani, un bărbat din localitate a apelat la serviciile unui presupus medic veterinar pentru a-i castra calul.

Animalul a fost operat la o margine de drum, pe zona verde, în cartierul menţionat. În urma operaţiei, căluţul nu s-a mai ridicat de pe iarbă, fiind lăsat să agonizeze timp de două zile cu ploi şi frig în văzul vecinilor şi al trecătorilor, printre aceştia numărându-se şi copii. Calul, acoperit cu o pătură, s-a zbătut în efortul său de a se pune pe picioare, dovadă fiind groapa pe care a făcut-o cu copitele din faţă.

A sperat că îşi va reveni

Nu se ştie cât timp ar mai fi agonizat căluţul, dacă nu ar fi fost făcute publice imaginile cu el. Din spusele martorilor prin zonă, ar fi trecut poliţiştii comunitari, care nu au intervenit. Autorităţile au reacţionat abia după două zile, la sesizarea ziaristului Dan Orghici, din Orăştie, care a mers la faţa locului şi a sunat la 112. „Calul a fost castrat în acel loc, de ce ar conta că-i un loc public, nu-i septic, că poate tracasa psihic minorii care au văzut operaţia şi apoi agonia animalului?”, a scris Dan Orghici pe reţeaua de socializare.

Acesta ne-a relatat că animalul a fost operat vineri, 24 martie, în jurul orei 13.00, de către un „felcer”, iar duminică, 26 martie, când a mers în Zăvoi, se afla tot în acel loc. Poliţiştii care au intervenit la solicitarea ziaristului l-au obligat pe proprietar să-l transporte la un abator. Totodată, au deschis o anchetă pentru a stabili dacă a fost încălcată legea în acest caz. „Din datele noastre, proprietarul, în vârstă de 70 de ani, a apelat la o persoană din comuna Romos să-i castreze calul. Nu a fost depusă plângere în acest caz, deoarece părţile s-au împăcat, proprietarul fiind despăgubit. Cercetările se fac pentru a se stabili dacă persoanele implicate au încălcat legea prin acţiunile lor”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Acesta a mai spus că proprietarul ar fi lăsat căluţul pe iarbă în speranţa că îşi va reveni, între timp fiindu-i administrate tratamente. Bărbatul a spus că şi-a iubit mult animalul, pe care îl avea de mulţi ani şi pe care l-a îngrijit, fiind unica sursă de existenţă a familiei.

Citește mai mult AICI.

About paginadetransilvania

Check Also

Cum a fost la FISC – o săptămână întreagă de comedie

Festivalul Internațional de Stand-Up Comedy a adunat peste 10.000 de spectatori în cele 7 zile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *