12 cetățeni irakieni, care sunt toți solicitanți de azil în România, au încercat să părăsească țara și să ajungă în țări din Spațiul Schengen. Aceștia ua fost opriți la frontierele Nădlac II și Valea lui Mihai. Printre ei se aflau și trei copii.
La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota s-au prezentat, pentru a ieşi din ţară, doi bărbați, care la controlul de frontieră s-au legitimat cu cărţi de identitate bulgărești.
Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat că documentele prezentate sunt false, motiv pentru care bărbaţii au fost conduşi la sediul poliţiei de frontieră, pentru cercetări.
Aici s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Irak, cu vârtsta de 22, respectiv 27 de ani şi sunt solicitanţi de azil în România. Bărbaţii au declarat că au obţinut documentele false de la o persoană a cărei identitate nu o cunosc, și au plătit fiecare câte 300 de euro pentru ele.
Poliţiştii de frontieră le-au întrerupt călătoria şi au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Alți 10 irakieni au fost opriți din drum la Punctul de Frontieră Valea lui Mihai din județul Bihor. Polițiștii de frontieră au identificat, pe raza localităţii Valea lui Mihai, la aproximativ 100 metri de linia de frontieră, 10 persoane, respectiv 3 copii şi 7 adulţi de origine afro-asiatică, care nu-şi justificau prezenţa în zonă.
Toți au fost conduși la sediu pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt cetăţeni irakieni, solicitanţi de azil în Romania. Șapte dintre ei sunt adulţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 42 de ani şi 3 minori, cel mai tânăr având doar 2 ani.
La cercetări, s-a stabilit că persoanele în cauză intenţionau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-un stat din Spaţiul Schengen.
Pe numele lor au fost întocmite dosare penale pentru tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.