5 motive pentru care merită să mergi în vacanță în Antalya și să alegi un sejur all inclusive

Antalya este destinația perfectă pentru vacanțele cu familia! Riviera turcească oferă nu doar peisaje care îți taie respirația, dar și hoteluri cu servicii de cea mai înaltă calitate. Resorturile cu regim all inclusive și ultra all inclusive reprezintă alegerea ideală pentru un concediu fără griji! Iată 5 motive pentru care credem noi că trebuie să îți rezervi un sejur în această zonă superbă a Turciei!

  1. ALL INCLUSIVE

Turcii sunt renumiți pentru serviciile all inclusive. Sunt mii de resorturi care funcționează în acest regim, iar în Antalya acesta funcționează la superlativ. Odată cazați într-un astfel de hotel, oaspeții au totul la îndemână: de la cazare, mese și alte servicii care fac vacanțele frumoase și lipsite de griji. Practic, pachetul de sejur include tot  ce are nevoie un turist în concediu. În special pentru familiile cu copii all inclusive-ul este alegerea ideală.

Majoritatea resorturilor au mai multe tipuri de restaurante, cu mâncăruri din bucătăria internatională și nu numai. Și barurile oferă băuturi pentru toate gusturile, iar la plecare turistul nu trebuie să ceară nota de plată. Terasele cu snack baruri, cofetăriile sau gelateriile din resorturi vin doar să completeze mesele copioase din resort.

2.PLAJE și PISCINE

Majoritatea resorturilor din Antalya dispun de plaje private. Asta înseamnă că aceste locuri nu sunt aglomerate, sunt curate și mereu puse la punct. Există hoteluri care și-au amenajat plajele pentru un confort sporit: de exemplu unele locații au nisip fin adus chiar din Maldive sau decoruri care ne duc cu gândul la plajele din Ibiza sau Mikonos.

În funcție de zone, plajele de pe coasta turcească a Mediteranei pot avea intrări line în mare, nisip fin sau pietriș sau plaje mixte, însă turiștii pot găsi și plaje sălbatice cu o vegetație aparte. În cazul resorturilor, de pe plaje nu lipsesc barurile care servesc băuturi reci și înghețată pe toată durata zilei.

Plajele din Antalya sunt animate cu activități distractive pe apă. Turiștii pot închiria diferite ambarcațiuni, sau pot încerca sporturi pe apă pline de adrenalină.

În Antalya nu există resorturi fără piscine. Toate hotelurile dispun de cel puțin o piscină pentru oaspeți, iar cele mai spectaculoase locații au și piscine pe măsură! Astfel, băile în mare au mereu o alternative pentru turiști. Zonele de plajă sunt diverse, iar oaspeții se pot bronza și de pe șezlongurile de lângă piscinele exterioare. De obicei apa din acestea se încălzește natural, de la soare dar există și resorturi care au și piscine încălzite, sau unele aflate în zonele interioare, lângă centrele de spa.

Pe lângă piscinele potrivite pentru relaxare, resorturile din Antalya pun un mare accent pe aquaparkuri și zonele de piscine pentru copii. Pentru cei mici există o mulțime de spații de joacă, inclusiv în apă. Între timp adulții pot testa toboganele uriașe sau alte tipuri de instalații pe apă.

Zonele de piscine din resorturi au și un program de divertisment sau sport. Angajații resorturilor țin ore de aquagym, aquazumba sau cycling in apa pentru cei care vor să facă mișcare, iar pentru cei dornici de distacție există spuma party-uri sau alte tipuri de jocuri în piscine…așadar nu e loc de plictiseală!

 3. CAMERELE DE HOTEL ȘI CAZĂRILE DE LUX

Indiferent de hotel, camerele în care sunt cazați oaspeții oferă un grad de confort ridicat. Turcii pun mare preț pe răsfățul turiștilor și se străduiesc să le pună la dispoziție tot ce au nevoie pentru a se simți bine pe toată durata sejurului.

De regulă camerele sunt de mai multe clasificări, însă toate au un design aparte și dotări precum baie privată, minibar, tv, aer condiționat, articole de toaletă, uscător de păr etc. –acestea sunt facilitățile standard iar la cerere dotările camerei pot fi personalizate. În plus, pentru oaspeții care își petrec luna de miere în hotelurile din Antalya există mereu camere speciale, pline de surprize.

Cei mai norocoși turiști pot avea camere cu vedere spre mare sau piscine. Majoritatea locațiilor dispun de camere cu terase generoase unde oaspeții pot admira priveliștea resortului.

Cei care iubesc luxul și vor servicii exclusiviste găsesc o mulțime de resorturi care le oferă aceste lucruri în același loc. Hotelurile din Antalya au și servicii preferențiale pentru oaspeții care optează pentru pachete de vacanță premium. Aceștia pot fi cazați în camere spațioase cu jacuzzi sau piscină privată, dar există și locații care au vile construite pe apă sau în zone retrase, înconjurate de natură.

Cazările de lux vin și cu răsfățul pentru turiștii care a parte de un tratament special pe toată durata sejurului. De la room service, până la cine speciale în cameră, sau organizarea unor evenimente speciale la cerere…

4. DIVERTISMENT și SPORT

Divertismentul este un element extrem de important în viața resorturilor de cinci stele. Probabil nu există complex turistic în Antalya fără o zonă de spectacole și de petreceri. Chiar și în timpul zilei există programe pentru toate categoriile de vârste.

Seara, resorturile de pe riviera turcească prind viață prin show-uri de divertisment, concerte și spectacole de teatru, dans și acrobații. Oaspeții sunt invitați la  distracție în fiecare seară iar programele sunt diversificate mereu. De asemenea, tot mai multe resorturi investesc în entertainment și aduc o mulțime de artiști cunoscuți (inclusiv din România) să concerteze pe scenele teatrelor din aer liber.

Spațiile de joacă și cluburile pentru copii sunt de asemenea elemente extrem de importante în resorturile turcești. Cei mici se pot distra în aceste locuri pe toată durata zilei. Unele resorturi au programe speciale pentru toate vârstele, astfel încât nimeni să nu se plictisească.

Pasionații de mișcare și sport vor găsi activități specifice în resorturile din Turcia. De la banalele săli de fitness, până la cele în aer liber, clase de cycling sau yoga..toate pot fi practicate lângă briza mării. În plus, oaspeții pot face jogging sau pot închiria diverse echipamente pentru a face mișcare afară.

În Antalya veți găsi și resorturi destinate pasionaților de golf. Există terenuri uriașe cu toate serviciile necesare pentru practicarea acestor sporturi, iar cei neinițiați pot lua ore de la instructori cu experiență. Și antrenorii de tenis îi așteaptă pe turiști la câteva ore susținute pe terenurile special amenajate în acest sens.

Cei care vor să practice sporturi de echipă vor găsi terenuri speciale în resorturi. De la tenis, până la fotbal sau baschet, toate pot fi încercate în vacanță.

5. TRADIȚII  

Dacă tot ajungeți într-o țară plină de tradiții și obiceiuri străvechi ar fi păcat să nu aflați mai multe despre ele! Resorturile din Antalya au și astfel de programe tradiționale pentru turiști. Se organizează seri turcești, cu dansuri și mâncăruri specifice pe care oaspeții sunt invitați să le deguste.

De asemenea, la restaurantele hotelurilor veți găsi mereu pe lângă mâncărurile obișnuite și preparate turcești. Nu lipsesc nici tradiționalele ceaiuri, deserturile sau cafelele turcești pe care trebuie să le încercați odată în viață!

Cu tradițiile de pe vremuri vă puteți întâlni chiar și pe plajele hotelurilor. Mai multe resorturi au creat spații speciale în care angajatele lor pregătesc celebrele plăcinte turcești gozleme..de neratat dacă sunteți în Antalya!

Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care credem că ar trebui să optați pentru o vacanță în Antalya dacă vreți să aveți o experiență completă cu distracție și relaxare în același timp. Iar dacă vă plictisiți de resortul în care vă cazați (deși este imposibil să te plictisești) puteți să vă rezervați excursii opționale prin interimediul ghizilor care vă vor sta la dispozție.

Noi vă recomandăm să cereți o ofertă de la agențiile partenere Prestige Tours iar prin intermediul acestora veți avea parte de tot sprijinul specialiștilor și ghizilor de la Calypso pe toată durata vacanței în Antalya!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.