5 strategii de peste 2.5 goluri și cele mai bune sfaturi la pariuri sportive

721

Pariul sub / peste 2,5 goluri este o piață de pariuri interesantă și necomplicată, în care tu, pariorul înarmat cu o strategie, pariezi că se vor marca mai mult sau mai puțin de 2,5 goluri într-un meci. Dacă îți place să se marcheze mai multe, atunci speri că se vor înscrie trei sau mai multe goluri în meci, în timp ce, dacă ai pariat pe mai puțin de 2,5 speri că se vor înscrie 2 sau mai puține goluri.

În acest articol ne dorim să îți oferim câteva sfaturi utile pentru a plasa un pariu, cum ar fi piața sub / peste 2,5 goluri astfel încât și să ai o șansă cât mai bună posibil la câștig. În pariuri, nu nimic nu este sigur, ceea ce este un lucru bun. Dacă totul ar fi sigur, atunci nu ar mai exista distracție sau pariuri provocatoare și ar interveni repede plictiseala. Cu toate acestea, poți face astfel încât norocul să fie în favoarea ta și îți consolidezi șansele de a obține unele recompense pe termen lung. În continuare, îți vom explica cum.

După cum am subliniat mai sus, vrem să-ți oferim câteva sfaturi și strategii cu privire la piața sub/peste 2,5 goluri pe care le poți folosi în avantajul tău atunci când joci pe piața pariurilor. De asemenea, îți sugerăm să intri zilnic pe biletu-zilei.com pentru a descoperi cele mai bune ponturi la pariuri. 

Peste 2,5 goluri strategia nr. 1: Studiază forma

Puține lucruri din sport oferă o idee mai bună despre cum vor decurge lucrurile decât forma. Dacă o echipă nu este într-o formă bună, atunci poți să îți faci o idee cu privire la golurile înscrise sau la șuturile la poartă. Desigur, nu există garanții în sport și orice formă, indiferent dacă este bună sau rea, se va schimba la un moment dat.

CITESTE SI: Saloanele din Cluj au serviciile disponibile la un click distanță

Peste 2,5 goluri strategia nr. 2: Head to head

Din orice motiv, unele meciuri tind să fie meciuri cu scor mare, în cele mai multe sezoane, astfel încât istoria dintre două echipe va oferi o idee mai clară despre ce tip de joc va fi. Uitându-te la rezultatele vechi ale sezoanelor trecute, s-ar putea să îți faci o idee despre cum va fi scorul în meci (mic, mediu, mare).

 Peste 2,5 goluri strategia nr.3: Așteaptă linia de start

Liniile de start a echipei sunt anunțate cu o oră înainte de start și este bine să aștepți până atunci pentru a câștiga un pariu ca acesta. În felul acesta, știi cine joacă în meci, cum ar fi marcatorul principal al echipei sau portarul numărul unu. Pe de altă parte, plasarea pariului mai devreme și înainte de a ști ce jucători participă s-ar putea dovedi problematic. Dacă una dintre echipele implicate are un meci european la mijlocul săptămânii, atunci managerul ar putea să nu introducă numele mari în echipă, ci să le lase să se odihnească, ceea ce ar putea însemna că atacantul vedetă este rezervă. Acest lucru ar putea avea impact asupra numărului de goluri înscrise în meci.

Peste 2,5 goluri- strategia nr.4: Accidentări și alte probleme de echipă

Una dintre echipele implicate în meci are probleme de genul suspendărilor sau accidentărilor? În esență, ideea este că, dacă o echipă nu se poate baza pe portarul numărul unu sau pe mijlocaș, atunci probabilitatea de a se înscrie multe goluri în timpul meciului va crește. Deci, fii atent la cele mai recente știri despre echipă.

CITESTE SI: Amenzile au inundat Sălajul în ultimele 24 de ore

Peste 2,5 goluri -strategia nr.5: Analizează Ligile

Primul lucru pe care ar trebui să îl faci este să cercetezi ligile individuale pentru a vedea cât de des jocurile trec de bariera de două goluri. Statisticile generale ale fotbalului din întreaga lume arată că mediile jocurilor obișnuite sunt  între 2,4 și 2,6 goluri și, de aceea, casele de pariuri au stabilit linia pentru majoritatea jocurilor la niveluri de sub / peste 2,5 goluri. Într-un studiu realizat în 2017de  Centrul internațional pentru studii sportive, s-a arătat că Superliga Elvețiană a înregistrat o medie mai mare de goluri decât oricare alta (3,3 pe meci), în timp ce Allsvenskan, cea mai importantă ligă suedeză a ajuns pe locul doi (3,01 pe meci). Între timp, Prima Ligă din Rusia s-a aflat la capătul opus al listei, ajungând ultima (1,99 pe meci). Media unui meci obișnuit este cuprinsă între 2.4 și 2.6 goluri. A afla ce ligi tind să aibă un număr mediu, mare sau mic de goluri este întotdeauna un bun punct de start și îți oferă șansa de a te concentra mai mult asupra echipelor individuale din ligile respective.

Pariul pe piețele sub / peste 2,5 goluri poate fi plin de satisfacții și, dacă ții cont de sfaturile potrivite, nu este un pariu deosebit de dificil de câștigat. Succes!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.