Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Dej au identificat și reținut un bărbat de 31 de ani, din județul Mureș, bănuit de comiterea unei tâlhării pe raza municipiului Dej.
Potrivit polițiștilor, în 10 martie, tânărul circula cu un autoturism pe strada Mărășești, din Dej și a oprit în dreptul unui bărbat de 76 de ani, din Chiuiești. Cei doi au discutat iar tânărul i-a spus victimei să urce în mașină că îl duce acasă.
Bătrânul a urcat în autoturism, deși nu îl cunoștea pe șofer, iar între localitățile Urișor și Cășeiu, tânărul a virat pe un drum lateral, unde a deposedat vixtima, prin constrângere fizică, de banii pe care îi avea asupra sa, circa 150 de lei. Ulterior, bătrânul a fost abandonat pe câmp.
Incidentul nu a fost sesizat poliției, însă în baza informațiilor deținute, polițiștii s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări, reușind identificarea bărbatului.
La data de 4 aprilie, polițiștii l-au depistat pe bărbat pe raza județului Mureș și au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
În 5 aprilie, magistrații au emis pe numele celui în cauză mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.