Accident grav pe DN1C în Cluj. Șoferul unui TIR a intrat într-un pod de beton din cauza vitezei

    Un șofer de TIR de 39 de ani a fost grav rănit într-un accident de circulație petrecut pe raza localității Urișor. Șoferul a pierdut controlul volanului din cauza vitezei.

    Conform primelor informații, un bărbat de 39 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea o autoutilitară pe raza localității Urișor, din direcția Baia-Mare spre Dej, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcției de deplasare.

    TIR-ul a ajuns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un pod din beton.

    Potrivit polițiștilor, în urma accidentului a rezultat rănirea gravă a șoferului. Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la 20.000 de lei.

    Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul.

    Foto: pressalert.ro