Accident rutier mortal la Cluj. O femeie a fost lovită în plin de o autoutilitară pe trecerea de pietoni

    Un accident rutier soldat cu decesul unei femei de 80 de ani a avut loc pe DN1 E60, pe raza localității Tureni.

    Conform primelor verficări, un tânăr de 21 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea o autoutilitară pe direcția Turda – Cluj-Napoca, a surprins-o și accidentat-o pe femeia de 80 de ani, care s-ar fi angajat regulamentar în traversarea străzii, pe trecerea de pietoni.

    În urma impactului, femeia a fost transportată la unitatea medicală, colo fiind constatat decesul acesteia.

    Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale.