Polițiștii din Bistrița-Năsăud și autoritățile locale au demarat anchete, după ce mai multe persoane au fost încadrate, în ultimele luni, în diferite grade de handicap, majoritatea având acte că suferă de boli psihice.

Potrivit reprezentanților IPJ Bistrița-Năsăud, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au declanșat o anchetă în comuna Rodna, în cazul mai multor persoane cu dizabilități, pentru a stabili cum au primit acestea prestațiile sociale.

Politiștii din cadrul SICE s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal pentru stabilirea modalității și împrejurărilor în care au fost acordate prestații sociale unor persoane cu dizabilități”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud, Crina Sârb.

Ancheta polițiștilor a demarat după ce autoritățile locale au sesizat în ultimele luni o creștere semnificativă a numărului de persoane cu afecțiuni psihice, multe dintre ele având și drept de însoțitor permanent.

În medie, în ultimele luni, câte cinci persoane au ajuns la Primăria Rodna pentru a solicita indemnizația de handicap, în baza unui certificat medical care atestă că ar suferi de o afecțiune psihică, potrivit sursei citate.

Reprezentanții primăriei spun că, în 2017, de exemplu numărul celor care treceau pe la primărie cu astfel de boli era de 2, maxim 3 pe lună, însă, în ultima perioadă, după ce au fost reduse semnificativ ajutoarele sociale, numărul a crescut foarte mult.

Ne neliniștește apariția acestor cazuri și credem că vor fi din ce în ce mai multe. Vin la noi cu acte medicale – întârzâiere mintală, schizofrenie. Sunt acum 104 de persoane cu certificate de handicap, mulți au și însoțitor. 10 la sută din banii pe care îi primesc aceste persoane sunt din bugetul comunei. Un însoțitor primește, după ce a crescut salariul minim, 1.800 de lei și 500 de lei e pensia handicap. Am primit solicitare de la poliție care au deschis o anchetă și am trimis toate datele care ne-au fost solicitate”, a declarat asistentul social al Primăriei comunei Rodna, Florin Frunză.