Apar noi amănunte despre moartea tânărului artist Sergiu Curcă. Ce le-a scris părinților în biletul de adio

Cântărețul de muzică populară, Sergiu Curcă, în vârstă de 22 de ani, a fost găsit spânzurat la domiciliul său din localitatea Lipova, județul Arad.

Sergiu, așa cum se descrie chiar el pe pagina sa de Facebook, era solist al Ansamblului Folcloric de Cântece și Dansuri Lipova și era foarte cunoscut în zonă, fiind fost elev al Liceului Athanasie Marienescu Lipova, arată jurnaliștii de la specialarad.ro.

Tânărul din comuna arădeană Lipova a fost găsit spânzurat, luni, în jurul orei 15.30, chiar de tatăl său. Cântărețul ar mai fi încercat, în trecut, să-și ia viața.

Sergiu Curcă spânzurat de mânerul ușii din camera sa cu un cordon provenit de la o haină.

Sergiu Curcă făcea parte din Ansamblul Folcloric de Cântece şi Dansuri Lipova. Zeci de mesaje de condoleanţe au fost postate pe pagina de Facebook a solistului arădean după moartea acestuia.

Tânărul avea angajament să cânte, în noaptea de Revelion, la un restaurant din zona Subcetate din Lipova, dar nu s-a dus să-și onoreze contractul, lucru care-i face pe apropiați să creadă că Sergiu s-a sinucis în 31 decembrie 2017.  În 31 decembrie nu a răspuns la telefon, fiind sunat de părinți. În 1 ianuarie a fost găsit de tatăl său.

Am reușit să aflăm că Sergiu le-a lăsat părinților un bilet de adio în care îi roagă pe aceștia să îl ierte, le spune că nu a mai rezistat, că este singur, că nu are pe nimeni alături și că dorește să fie înmormântat cu  muzică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.