Băsescu îl jicnește pe actorul Mircea Diaconu despre care spune ca arăta ca un aurolac de prin Cișmigiu

Traian Băsescu a declarat, întrebat ce impresie are despre prestația politică a lui Mircea Diaconu de până acum, că acesta putea măcar „să nu fi fost ca un aurolac de prin Cișmigiu” atunci când a făcut anunțul candidaturii la prezidențiale în fața Ateneului Român.

„L-am văzut penibil în fața Ateneului. Dacă tot te-ai dus să îți faci lansarea întâmplătoare în fața Ateneului Român măcar să nu fi fost ca un aurolac de prin Cișmigiu. Așa arăta Mircea Diaconu în fața Ateneului. În fața Ateneului trebuia să se ducă în frac. Exagerez de bună seamă că bătea soarele, dar putea să aibă cămașă, o cravată, că era în fața Ateneului Român, în Panteonul culturii românești. Era transpirat tot, descheiat la cămașă, nici nu știu dacă era foarte curată cămașa, nu mi-a părut suficient de curată pentru Ateneu”, a afirmat Traian Băsescu, miercuri seara, la Realitatea Tv.

CITESTE SI: Șase persoane au fost reținute și două sunt sub control judiciar în cazul de la Vișeu de Sus. Printre cei audiați se află și o tânără din Săpînța dar și un bărbat din Borșa. S-ar părea că ramificațiile duc în Spania

Fostul președinte a adăugat că Mircea Diaconu prezidențiabil al Alianței ALDE- Pro România este un joc făcut de Călin Popescu Tăriceanu care și-a dat seama că nimeni nu vrea să îl preia candidat pentru un mandat la Cotroceni.

„Deci este un joc pe care Tăriceanu l-a acceptat pentru că și-a dat seama că nimeni nu e dispus să îl preia ca și candidat la prezidențiale. Și a venit Mircea Diaconu care i-a scos din dificultate și pe unii și pe alții. Mircea Diaconu de altfel un alt oportunist, pe care mi-aduc aminte că l-am făcut și director general la Nottara și pe urmă nu mai prididea cum să mă înjure”, a conchis Băsescu.

Mircea Diaconu a anunțat, duminică în fața Ateneului Român, că va candida independent la prezidențiale. ALDE a decis luni ieșirea de la guvernare și o alianță cu Pro România.

Cele două partide au semnat, miercuri, un protocol pentru susținerea candidatului independent la prezidențiale Mircea Diaconu, numele colaborării ALDE și Pro România fiind „Alianța pentru un Om”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.