În premieră, în cadrul Zilelor Maramureșului – Haida, hai în Maramureș are loc târgul de promovare “Bun de Maramureș”, manifestare care își propune să le ofere participanților posibilitatea de a descoperi produse alimentare și obiecte de artizanat cu specific maramureșan.

Târgul își așteaptă vizitatorii între 9 și 13 mai, în intervalul orar 10-18 pe Câmpul Tineretului din Baia Mare.

Participanții vor avea ocazia de a afla povestea produselor și a obiectelor expuse, direct de la ansamblurile tradiționale, meșterii populari, producătorii tradiționali și apicultorii locali prezenți.

Vă așteptăm așadar la “Bun de Maramureș”, o îmbinare a nostalgiei, autenticității, a gustului de acasă și frumuseții obiectelor lucrate de mână.