Foto: Adevarul.ro

Pompierii ISU Sălaj au scos, duminică, din Lacul Vârșolț, cadavrul unei persoane, anchetatorii presupunând că este vorba despre un adolescent de 15 ani care a dispărut de la locuința bunicilor în noiembrie 2018.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Sălaj, Maria Cristea, a declarat, că polițiștii au stabilit că hainele persoanei descoperite înecată corespund cu cele ale adolescentului dispărut, urmând să fie făcută necropsia pentru identificarea cadavrului.

”Poliția a fost sesizată, duminică, despre faptul că în Lacul Vârșolț este posibil să fie o persoană înecată. Polițiștii au stabilit că ținuta persoanei descoperită înecată corespunde cu cea a unui adolescent de 15 ani, dispărut de la locuința bunicilor din comuna Vârșolț în 23 noiembrie 2018. Urmează să se stabilească dacă și identitatea este aceeași. Cadavrul va fi transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei și pentru stabilirea, cu exactitate, a cauzei decesului”, a spus Cristea.

Reprezentanții ISU Sălaj au declarat, la rândul lor, că pompierii au fost cei care au scos cadavrul din Lacul Vârșolț, la locul incidentului fiind trimise mai multe autospeciale, dar și o barcă.