Ce au decis pesediștii clujeni în legătură cu Liviu Dragnea și Guvernul Grindeanu. Rezoluțiile au fost adoptate în UNANIMITATE

    Biroul Permanent Județean al PSD Cluj s-a întrunit miercuri în ședință și a adoptat două rezoluții. Cele două privesc situația politică din România și cea a Partidului Social Democrat, condus de Liviu Dragnea.

    În cadrul ședinței Biroului Permanent Județean al PSD Cluj au fost adoptate în unanimitate două rezoluții: de susținere a președintelui Liviu Dragnea și a Guvernului Sorin Grindeanu.

    „Rezoluțiile au fost adoptate cu unanimitate de voturi, având în vedere cele două campanii electorale conduse de către președintele Liviu Dragnea, din 2016, precum și programul de guvernare votat de români în 11 decembrie și asumat de președintele Liviu Dragnea. Guvernul Grindeanu a respectat calendarul prezentat, mai mult de 30 de măsuri propuse pentru trimestrul I fiind deja adoptate. Guvernul alianței PSD — ALDE este legitimat de votul românilor din 11 decembrie 2016, validat de Parlamentul României și de Președintele statului, prin urmare cabinetul Sorin Grindeanu trebuie să continue să pună în practică programul de guvernare”, arată reprezentanții PSD Cluj.

    Foto: Frip.ro