Premierul Florin Cîțu a comentat propunerea primarului orașului Cluj-Napoca Emil Boc privitoare la comasarea județelor și înființarea de regiuni spunând că este o idee interesantă.
Prim-ministrul a precizat faptul că este o opinie personală deoarece propunerea nu a fost discutată între liderii politici ai coaliției de guvernare.
„Sunt mai mulți lideri în PNL care împărtășesc această opinie. Încă nu a fost ridicată la nivel de coaliție, dar mie mi se pare o idee interesantă. Arată progres”, a declarat Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă.
Primarul orașului Cluj-Napoca Emil Boc a propus comasarea județelor în regiuni. Edilul clujean susține că acest lucru ar ajuta la atragerea de fonduri europene și ar distruge sistemul clientelar format în sistemul comunist.