CJ Cluj: Avizarea fermei de pui din Florești va condamna floreștenii să trăiască într-un mediu poluat, TOXIC

    Ferma de pui din Florești, motiv de scandal în localitatea de lângă Cluj-Napoca, va primi aviz de funcționare de la Agenția pentru Protecția Mediului.

    Consiliul Județean Cluj a anunțat că Agenția pentru Protecția Mediului Cluj dorește să avizeze funcționarea fermei de pui din mijlocul cartierului de locuințe din Florești, a cărei activitate a fost sistată anul trecut.

    „Facem mențiunea că cetățenii comunei Florești au fost împotriva acestui demers și că APM Cluj, ignorând toate demersurile procedurale deja îndeplinite, nu ține cont de dezbaterea care a avut loc, organizând-o, de fapt, de fațadă, doar ca să bifeze procedural operațiunea. Din păcate, APM Cluj va condamna floreștenii să trăiască într-un mediu poluat, toxic, care afectează sănătatea publică”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.

    Acesta a precizat că APM Cluj va trebui să își asume răspunderea în fața celor aproximativ 38.000 de locuitori ai comunei Florești.

    „Am solicitat deja APM Cluj să reanalizeze dosarul – acele ferme se autorizează de fapt ulterior existenței locuințelor, să analizeze temeinic plângerile oamenilor și contestațiile cetățenilor. Mai mult, am solicitat atât APM Cluj cât și Instituției Prefectului Județului Cluj să se opună unui demers nejustificat de avizare a fermelor de pui între locuințe și să țină cont de interesele și solicitările cetățenilor”, a mai spus Alin Tișe.