Comisar: Trebuie motivate cele mai strălucite minți ale Europei să rămână sau să se întoarcă aici. Orizont Europa, investiție în și pentru viitorul nostru

Comisar: Trebuie motivate cele mai strălucite minți ale Europei să rămână sau să se întoarcă aici. Orizont Europa, investiție în și pentru viitorul nostru

Trebuie să fie motivate cele mai strălucite minți ale Europei, oameni de știință și ingineri, să rămână în Europa sau să întoarcă aici, declară comisarul european pentru Inovare, Cercetare, Cultură, Educație și Tineret, Mariya Gabriel.

Mariya Gabriel a spus joi, la Cluj-Napoca, la evenimentul StartupCity, că Europa trebuie să profite de efectele pozitive ale circulației creierelor, dar să reducă efectele negative ale exodului creierelor.

CITESTE SI: StartupCity Cluj-Napoca 2020

„Avem nevoie de talente, de oameni talentați, iar acest lucru ne duce la întrebarea cum putem crea cele mai bune condiții pentru talentele noastre de a prospera. Trebuie să motivăm cele mai strălucite minți ale Europei, oamenii noștri de știință și inginerii, să stea în Europa sau să să se întoarcă aici. De asemenea, trebuie să atragem alte talente din alte zone ale lumii, pentru a completa capacitățile europene. Să profităm de efectele pozitive ale circulației creierelor, în timp ce reducem efectele negative ale exodului creierelor. Aceasta este o parte a succesului european”, a spus Gabriel.

CITESTE SI: Avocatul Sorinei Pintea, găsit în stare de incompatibilitate

Aceasta susține că este nevoie de investiții și oportunități de finanțare pentru talentele europene, pentru cercetători, pentru ca aceștia să poată crea și trăi în Europa, care este o zonă atractivă comparativ cu alte regiuni ale lumii.

„Europa are un set unic de valori și principii precum libertatea, deschiderea, cooperarea, incluziunea și coeziunea”, a menționat comisarul european pentru inovare.

Mariya Gabriel a susținut că, în lumea actuală, foarte competitivă, plină de provocări și în continuă schimbare, regiunile joacă un rol cheie.

„Vreau să vă vorbesc despre cum să fie descătușat potențialul regiunilor, cum să fie create cele mai bune condiții pentru talentele noastre și cele mai bune oportunități pentru inovare în programul Horizon Europe. UE a înființat mai multe start-up-uri decât SUA, dar când vorbim de Unicorni (companii tehnologice cu o valoare de peste un miliard de euro- na.a), realitatea nu este la fel. Start-up-urile, chiar dacă sunt mici, pot conduce economia și să schimbe nivelul vieții. De aceea, un țel al meu este să sprijin aceste inițiative dar și sprijinirea clusterelor pe lângă universități. Inovarea este locală, de aceea trebuie să avem această dezvoltare în toată Europa, nu doar în anumite țări sau orașe”, a spus Gabriel.

CITESTE SI: Andreea Bălan a dezvăluit motivul despărțirii de George Burcea

Aceasta a afirmat că orașul Cluj-Napoca este un hub tehnologic important din România, țară în care se înregistrează o creștere accelerată a start-up-urilor și unde industria IT produce 6% din PIB.

Mariya Gabriel a participat, joi, la StartupCity Cluj-Napoca, cel mai mare eveniment din acest an la nivel european dedicat inovării, startup-urilor și viitorului tinerilor. La manifestare au fost prezenți, printre alții, ministrul Educației, Monica Anisie, președintele Agenției pentru Agenda Digitală a României, Sabin Sărmaș, și primarul Clujului, Emil Boc.

Categories: ACTUALITATE

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.