Un tânăr de 25 de ani a fost reținut la Cluj după ce a căzut cu mașina de la o diferență de doi metri și a rănit o persoană. Practic, șoferul a produs accidentul fugind de poliție.

În 30 aprilie, în jurul orei 04:00, un tânăr de 25 de ani din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada Gilăului din comuna Gilău, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed a pierdut controlul asupra direcției de deplasare.

Astfel, mașina a părăsit partea carosabilă, căzând de la o diferență de nivel de circa 2 metri. În urma impactului, un bărbat de 37 de ani, din Florești, pasager în autoturism, a fost rănit ușor și transportat la unitatea medicală.

Potrivit polițiștilor, înainte de accident, șoferul nu a oprit la semnalele unui echipaj de la Secția 6 Rurală Florești, continuându-și deplasarea.

Polițiștii au stabilit că șoferul avea anulat dreptul de a conduce, iar plăcuțele cu numărul de înmatriculare al autoturismului condus erau retrase, pe acesta fiind aplicate plăcuțe cu un număr fals.

Pe numele șoferului a fost reținută și infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât a încercat să inducă în eroare polițiștii spunând că nu el a condus autoturismul.

Cercetările continuă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul și luarea măsurilor legale.