Cum să alegem un vin bun pentru masa de Paști, cumpărând online

Pare a fi o artă, însă alegerea unui vin bun este mai ușor de realizat decât credeți. Cum se apropie Paștele, iar vinul va fi obligatoriu pe mese și în pahare, specialiștii magazinului online băuturi.ro ne oferă câteva sfaturi despre cum să facem această alegere.

“Vinul trebuie să fie sec, prin definiție și prin procedeul de realizare. Vinul este suc fermentat din struguri. Întrucât fermentarea este transformarea zahărului în alcool, acesta nu ar mai trebui să existe după în băutură. Orice vin care nu este sec are adaos de zaharuri”, mărturisesc oenologii magazinului online de băuturi alcoolice și non-alcoolice.

Fie că le alegem de la raftul hipermarketului sau din magazinul online, trebuie să avem în vedere că vinurile românești de calitate sunt întotdeauna inscripționate cu însemnul DOC (vin cu denumire de origine controlată), sau, pe următoarea treaptă a calității, cu IG (indicație despre zona geografică în care a fost produs). Mai jos pe scara ierarhică se regăsesc vinurile de masă, încercări de a transforma apa în vin. Ele nu au niciun însemn și nu se știe nimic despre ingredientele care le conțin. Dacă întoarcem sticla, vom putea citi de pe etichetă dacă băutura conține sau nu sulfiți (substanțe ce în cantități mai mari pot deveni nocive și ataca ficatul). Din păcate, din producția anuală de vin din România, doar 10% – 15% poartă eticheta DOC.

Vinul roșu, cel mai sănătos

Pentru limpezirea vinului se folosesc substanțe precum bentonita, iar pentru rezistență dioxit de sulf. Mai puțin pentru vinul roșu, căci produc decolorarea lui.

Specialiștii magazinului online băuturi.ro recomandă Feteasca Neagră, unul dintre cele mai bune vinuri românești, având un raport calitate-preț excelent, versatil și potrivit multor feluri de mâncare ce se vor regăsi pe mesele noastre cu ocazia Paștelui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.