Un seism foarte puternic s-a produs duminică în centrul Italiei, regiune deja lovită puternic în urmă cu câteva zile de o serie de alte cutremure. Seismul a avut loc la ora 7:40, ora Italiei (8:40 ora României), iar epicentrul este localizat la 6 kilometri nord de Norcia, un orăș aflat în apropiere de Perugia, regiunea Umbria.
Sunt clădiri care au căzut multe locuri din centrul Italiei, dar deocamdată nu sunt informații despre eventuale victime. În Norcia a căzut o basilică, primarul din Castelsanangelo spune că sunt mai multe clădiri prăbușite și că este un dezastru.
Centrul european pentru seisme a înregistrat încă cinci cutremure mai mici după cutremurul inițial, a cărui magnitudine este estimată la 6,5, dar care s-ar fi produs la o adâncime de numai 10 kilometri, mult mai mică decât s-a anunțat inițial.
Magnitudinea revizuită a fost de 6,6, în estimarea USGS, respectiv 6,5 în estimarea EMSC. Adâncimea la care s-a produs seismul este însă de numai 10 kilometri, ceea ce ar putea înseamna pagube mari.
Este cel mai mare cutremur înregistrat în centrul Italiei de la seismul din 24 august, când aproape 300 de oameni și-au pierdut viața.
S-a simțit până în nordul Italiei, la Bolzano, în apropiere de granița cu Austria, iar în sud până în regiunea Puglia.
PRELUARE LIVE STREAM RT / Facebook
VIDEO: Aftermath of quake in central ItalyREAD MORE: http://on.rt.com/7tf5
Posted by RT on 30 Octombrie 2016