Daniel Buda: „De la 1 decembrie 2017, toți românii vor putea călători fără vize în Canada”

Daniel Buda: „De la 1 decembrie 2017, toți românii vor putea călători fără vize în Canada”

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, s-a pronunțat miercuri în favoarea acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA).

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, s-a pronunțat miercuri în favoarea acordului de liber-schimb între Uniunea Europeană și Canada (CETA).

„Chiar dacă oficial este nevoie și de acordul individual al țărilor membre, votul din Parlamentul European va fi suficient pentru aplicarea timpurie a unor măsuri, încă din aprilie”, a precizat europarlamentarul clujean Daniel Buda.

„Canada reprezintă un partener comercial și de investiții valoros pentru Uniunii Europeană. Prin intermediul acordului economic și comercial cuprinzător se vor consolida relațiile dintre UE și Canada, având o importanță geopolitică semnificativă. Există o serie de beneficii pe care le generează acest acord, generând creștere economică și favorizând crearea de noi locuri de muncă”, a precizat alesul european.

„Acordul trebuie să intre acum în procedura de ratificare la nivelul fiecărei țări UE, ceea ce va însemna un proces destul de îndelungat. Unele prevederi ale acordului intră, însă, în vigoare înainte de încheierea procedurii. Astfel că ridicarea vizelor pentru români intră în vigoare, parțial, încă de la sfârșitul lunii aprilie. Este vorba despre românii care au mai fost în Canada și au obținut anterior viză. Apoi, de la 1 decembrie, toți românii vor putea călători fără vize în Canada”, a explicat Daniel Buda, membru al comisiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală şi al Comisiei pentru Dezvoltare Regională.

Europarlamentarul a susţinut că CETA reprezintă cel mai ambițios acord încheiat atât de UE, cât și de Canada, existând o serie de beneficii pe care le generează acest acord:

„În ceea ce privește comerțul cu mărfuri, CETA va elimina aproape toate taxele vamale, în cuantum de 400 de milioane de euro pentru mărfurile originare din UE și va oferi furnizorilor europeni de servicii un acces mai larg la piețe. Nu în ultimul rând, Canada a deschis accesul la licitațiile publice pentru întreprinderile din UE într-o mai mare măsură decât pentru oricare dintre ceilalți parteneri comerciali ai săi. Astfel, întreprinderile europene vor beneficia de cel mai bun tratament pe care Canada l-a oferit vreunui partener comercial”, a declarat Daniel Buda.

El a precizat că „CETA are o valoare economică semnificativă pentru Uniune generând creștere economică și favorizând crearea de noi locuri de muncă”. „Se vor respecta în totalitatea cele mai ridicate standarde ale Europei în domenii precum siguranța alimentară, protecția mediului și drepturile lucrătorilor, motiv pentru care m-am exprimat în favoarea acestui acord”, a precizat europarlamentarul clujean.

Categories: ACTUALITATE, National, Social

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*