Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că începând cu data de 1 decembrie românii vor putea merge în Canada fără viză pentru o perioadă de maxim 6 luni.Asta pentru că autoritățile canadiene intenționează să elimine cerința obligativității vizelor pentru cetățenii români care vor călători în Canada  în scop turistic. În această categorie intră și vizitarea familiei, a cunoștințelor sau pentru prospectarea oportunităților de derulare a afacerilor.

“Liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii români care doresc să călătorească în Canada reprezintă concretizarea demersurilor susținute, întreprinse în ultimii ani de autoritățile române pe lângă autoritățile canadiene, atât la nivel bilateral, cât și în format trilateral, cu sprijinul Comisiei Europene”, se arată în comunicatul de presă transmis de MAE.

De asemenea, ministerul anunță că persoanele care vor să intre sau să tranziteze Canada pe calea aerului după această dată trebuie să obţină  o Autorizaţie electronică de călătorie (Electronic Travel Authorization – eTA).

”Autorizaţia electronică de călătorie (eTA) reprezintă o cerinţă obligatorie pentru toţi cetăţenii străini exoneraţi de obligativitatea deţinerii vizei, care tranzitează sau călătoresc în Canada pe calea aerului. Autorizaţia electronică de călătorie (eTA) are o valabilitate de 5 ani (sau, după caz, până la expirarea valabilităţii paşaportului)

(…) Persoanele care intenţionează să intre în Canada pe cale terestră (autoturism, autobuz, tren) sau maritimă (la bordul unei ambarcaţiuni, inclusiv al unui vas de croazieră), ulterior datei de 1 decembrie 2017, trebuie să deţină doar un paşaport valabil, fără a mai fi necesară obţinerea autorizaţiei electronice de călătorie”, se mai arată în comunicatul MAE.

 

Foto: realtorforce.ca