Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

În dimineaţa zilei de 17.08.2019, Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici” a înaintat Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism constatările preliminare ale expertizei genetice judiciare, potrivit cărora:

–  au fost expertizate de către Institutul Național de Medicină Legală o parte dintre probele ridicate cu ocazia cercetării la faţa locului efectuată la zona de lizieră de pădure, respectiv fragmente osoase de natură umană.

–  având în vedere starea de calcinare excesivă a acestora, ca urmare a acţiunii factorilor fizico – chimici la care a fost supus materialul biologic osos, nu s-a putut evidenţia niciun profil ADN.

Precizăm că, prin adresa emisă astăzi, procurorii DIICOT-Structura Centrală au reiterat Institutului Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”, dispoziţia de efectuare în continuare, în regim de urgenţă, a expertizei genetice judiciare asupra întregului material probator, inclusiv asupra dinţilor şi a altor mijloace materiale de probă găsite cu ocazia cercetării la faţa locului.

Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism va continua să informeze opinia publică, cu celeritate, de îndată ce vom primi noi informaţii de la  Institutul Național de Medicină Legală ”Mina Minovici”.