Din nou cărțile se fac la Cluj. O nouă tabără se conturează în PSD, în scopul mazilirii lui Liviu Dragnea, confirmă surse din cadrul partidului.

Din nou cărțile se fac la Cluj. O nouă tabără se conturează în PSD, în scopul mazilirii lui Liviu Dragnea, confirmă surse din cadrul partidului.

Liderul în jurul căruie se strâng rebelii din partid este nimeni altul decât premierul Sorin Grindeanu. Sursele Actual de Cluj au informat că Grindeanu va fi prezent, maine, la unul dintre evenimentele de fițe ale Clujului: Balul Operei.

Amfitrion în cadrul acestui eveniement este tocmai Rareș Bogdan, directorul Realitatea TV, cel care l-a criticat în mai multe rânduri pe Liviu Dragnea, în emisiunile sale.  La eveniment va participa și primarul Iașiului, Mihai Chirică, unul dintre puținii social-democrați care au ales să-l sfideze în mod fățiș pe Dragnea. Potrivit informațiilor Actualdecluj.ro, Mihai Chirică se va afla în aceeași lojă cu premierul Sorin Grindeanu, la evenimentul de mâine.

La întâlnirea de la Cluj participă și baronul de la Vrancea. Marian Oprișan a sosit la Cluj-Napoca încă din această seară.

Rareș Bogdan (foto jos) a insistat să arate că nu ar ști dacă vreun PSD-ist o să fie prezent la Balul Operei. “Eu chiar nu-s prieten cu nimeni din PSD. Sunt ultima persoană care ar putea să știe ce fac PSD-iștii. Aștia m-ar mânca dacă ar putea”, a plusat Bogdan.

Mai puțin secretos s-a dovedit producătorul evenimentului, Matei Mico. El a confirmat pentru Actualdecluj.ro că l-a invitat pe Sorin Grindeanu la Balul Operei. “Da, domnul Grindeanu este invitat special. El dar și alte VIP-uri au primit invitație. Dar încă nu pot să vă spun cine și-a confirmat prezența”, a spus Mico. El a mai recunoscut, totodată, că Balul Operei e strâns legat de un alt eveniment important care se derulează mâine la Cluj: Campionatul Național de Judo. O parte dintre VIP-urile invitate la Balul Operei se regăsesc și pe lista de invitați a campionatului de Judo – a confirmat Mico. Reamintim că recent, patronul Realitatea TV, Cozmin Gușă, a fost numit președinte al Federației Române de Judo. Așadar, Gușă este responsabil pentru Campionatul de Judo, iar Rareș Bogdan pentru Balul Operei.

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.