Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj efectuează cercetări ce vizează suspiciunea săvârșirii, în perioada 2014 -2016, a unor infracțiuni de corupţie şi asimilate celor de corupție.
În cursul dimineții de 10 octombrie 2016, ca urmare a autorizării de către instanța competentă, sunt efectuate percheziții în 9 locaţii situate în municipiul Cluj Napoca, dintre care 2 locaţii situate în incinta aceleiaşi instituţii publice, celelalte vizând domiciliile unor persoane fizice şi sediul unei persoane juridice.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.