Doi tineri clujeni cu spirit civit, recompensați de polițiști. Cei doi au prins un hoț care a agresat o femeie pe stradă

    Doi studenți care au acordat sprijin intervenţiei poliţiei în cazul unei fapte de tâlhărie au primit diplome din partea Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

    Vineri, 20 ianuarie, doi tineri au fost invitați la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și au fost felicitați pentru spiritul civic de care au dat dovadă.

    În 11 ianuarie 2017, studenții au acordat sprijin intervenţiei poliţiei în cazul unei fapte de tâlhărie. Aceștia au auzit strigătele unei femei care a fost agresată pe stradă, au obținut semnalmentele, l-au identificat și urmărit pe agresor și, deși acesta a ripostat pentru a nu fi prins, l-au imobilizat și l-au predat polițiștilor.

    Pentru conduita adoptată și promovarea actelor de acest gen, tinerii au fost invitați la sediul unității de poliție unde, în semn de apreciere, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj le-a înmânat o diplomă în cadru festiv.

    Poliţia clujeană mulţumește cetăţenilor care îşi asumă un rol activ în viaţa comunităţii și vin în sprijinul oamenilor legii!