După 15 mai nu mai e nevoie de declarație pe propria răspundere la ieșirea din localitate

După data de 15 mai românii nu mai au nevoie de declarația pe propria răspundere la ieșirea din oraș sau din județ, autoritățile luând decizia de a nu impune o limită în zonele metropolitane, a declarat Marcel vela, ministrul de Interne, pe pagina sa de Facebook.

Marcel Vela a anunțat, pe Facebook, că ar fi fost dificil să impui restricții în zonele metropolitane, astfel că s-a decis ca oamenii să poată circula în aceste zone fără declarație pe propria răspundere, după 15 mai, chiar dacă se depășește limita de județ sau de municipiu.

CITESTE SI: Gabriel Zetea :”Pentru a depăși criza economică trebuie să încurajăm producția și consumul de produse locale”

„Vreau să vă spun că au fost discuții cu privire la ce înseamnă această limită și există foarte multe zone, inclusiv Bucureștiul, care este foarte legat de județul Ilfov, de exemplu. Adică sunt mulți cetățeni din județul Ilfov care locuiesc în București sau mulți bucureșteni care sunt în București, lucrează aici, dar și-au stabilit domiciliul în zona limitrofă Bucureștiului care ține din punct de vedere teritorial administrativ de județul Ilfov. Și atunci se punea problema să discutăm despre zone metropolitane pentru a determina o limită locativă, lucru care se întâlnește nu doar în București, ci și în Cluj, Timișoara, Oradea, în alte mari municipii care au dezvoltat o zonă urbană cunoscută ca și zonă metropolitană. Și în acest context am decis următorul lucru: puteți să mergeți, să părăsiți localitatea, fără a ține cont de limita de municipiu sau limita de județ”, a spus ministrul de Interne.

VIDEO | Sala Polivalentă din Cluj, transformată în centru de spitalizare pentru Covid-19

Așadar, a explicat Marcel Vela, nu va mai fi impusă o limită administrativ-teritorială.

„Era foarte dificil să impui limita în aceste zone metropolitane și, în consecință, nu va exista o limită teritorial-administrativă în cadrul căreia să vă puteți deplasa sau să nu vă puteți deplasa”, a mai spus Vela.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.